Laszlo Alexandru

 

VINTILĂ HORIA - CE-A FOST ŞI CE SE ZICE AZI

 

          De-a lungul deceniilor īn care Romānia a zăcut sub īngheţul comunist, discuţia publică a reprezentat un monopol de stat. Nu existau ziare sau reviste private, īntreaga presă era etatizată şi se supunea indicaţiilor cenzurii. Postul public de televiziune avea programul tot mai prescurtat şi mai indigest, radioul de stat era atent supravegheat. Īn aceste condiţii, subiectele dezbătute erau doar cele agreate sau măcar tolerate de către oficialităţi.

          Istoria reprezenta un subiect de importanţă strategică. Manevrīnd orwellian cercetarea trecutului, cu scopul de a stăpīni prezentul ideologizat, propaganda comunistă a īngrădit cercetarea curajoasă. Chiar trecutul fascist al Romāniei a rămas īntr-un con de umbră, pentru a fi doar uneori excavat, fragmentar, parţial, īn scopuri politizate. Īn anii ‘70-‘80, regimul īşi umplea puşculiţa vīnzīnd peste hotare, pe valută forte, cetăţeni din minoritatea germană sau evreiască. Ultimul lucru care trebuia publicizat era faptul că un alt regim politic romānesc, situat la cealaltă extremă, cu doar cīteva decenii mai īnainte, marginalizase, persecutase, exilase sau masacrase o parte a aceleiaşi minorităţi evreieşti. Liniştea apăsătoare care s-a aşternut asupra incidentelor criminale din perioada fascismului a menţinut īn culise numele unor semnificativi scriitori romāni, care se puseseră īn slujba discriminărilor politice.

          O dată cu redobīndirea libertăţii, după decembrie 1989, moştenirea apăsătoare s-a dovedit greu gestionabilă. Ce preluăm din trecut? Care sīnt criteriile noastre de lectură? După ce priorităţi judecăm păcatele comise cu vorba şi cu fapta? Răspunsurile la aceste īntrebări n-au mai venit pe o singură voce, ci au reflectat orientarea politică, ideologică, de simpatie personală, de calcul strategic etc. a diverşilor vorbitori. Prăbuşirea cenzurii a adus polifonia, īnsă dispariţia criteriilor limpezi de judecată a provocat cacofonia.

          Mari bătălii de imagine s-au dus īndeosebi īn jurul scriitorilor prestigioşi care, īn perioada interbelică, s-au īnregimentat īn batalioanele propagandei din extrema dreaptă: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica etc. Ultimul īn această galerie de portrete a răsărit īn lumina dezbaterii Vintilă Horia. Autor al unui cunoscut roman, Dumnezeu s-a născut īn exil (Premiul Goncourt, 1960), victimă a unei devastatoare campanii de presă a regimului comunist, imediat mai apoi, refugiat īn Spania, unde a şi murit īn 1992, figura sa inefabilă părea să pretindă explicaţii suplimentare. Īntrucīt opinia culturală din ţară se menţinea īntr-o prudentă expectativă, voci tot mai insistente au īnceput să se facă auzite, īn ultimii ani, de peste graniţă. Magazinul “pentru romānii canadieni şi nu numai” Tribuna noastră (nr. 41/oct.-nov. 2003) lansa bunăoară un apel patetic Spre o reabilitare a lui Vintilă Horia. Prevala aici imaginea exilatului tīnjind după regăsirea patriei. O fi avut şi anumite păcate de tinereţe, ce-i drept, dar ele au fost nesemnificative, efemere şi rapid depăşite. O aflăm din īnseşi cuvintele autorului: “Īn ceea ce priveşte un articol apărut īn 1938, īn care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta ilustra atitudinea mea din primăvara acelui an, cīnd timp de trei luni, am simpatizat cu naţional-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă īnşelasem, mi-am retras admiraţia şi am scris, de atunci şi pīnă la sfīrşitul războiului, articole īn care atacam principiile unui partid şi ale unei ideologii cu care un creştin nu putea fi de acord. Am scris, tot īn acea epocă, articole īmpotriva fascismului, īntr-o vreme īn care Mussolini īşi manifesta simpatia pentru Ungaria…”[1].

          Alte detalii privind trecutul lui Vintilă Horia intră īn circuitul public de la noi, o dată cu minuţioasa lucrare a lui Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar romānesc. Sīnt reluate aici fragmente din corespondenţa romancierului, care insista, de pildă, īntr-o scrisoare trimisă unei semi-clandestine publicaţii romāneşti din străinătate: “Ţin să afirm, de asemeni – şi nu o fac din nevoia de a mă justifica īn vreun fel, ci din aceea de a răspunde leal lealelor articole din «BIRE»  –  că: / – n-am fost niciodată antisemit, / – nici «militant nazist»; / că īn cele zece sau douăsprezece cărţi publicate īntre 1936-1960, roman, poeme sau eseuri, nimeni nu va putea găsi altceva decīt expresia unui suflet dornic de pace şi de īnfrăţire īntre oameni”[2].

          O briză de sprijin īn aducerea scriitorului sub ochii cititorilor autohtoni o constituie īntīlnirea sa cu ziarista de televiziune Marilena Rotaru. Harnică recuperatoare a personalităţilor exilului anticomunist (Regele Mihai, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Cioran, Paul Goma, Sergiu Celibidache etc.), cu care a realizat dialoguri televizate, jurnalista rămīne marcată de personalitatea autorului, căruia īi consacră īn 2002 o carte şi un film: Īntoarcerea lui Vintilă Horia (distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar, de către Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din Romānia). Figura sa e evocată, de hagiografa contemporană, īn termeni exaltaţi, care nu au prea multe īn comun cu discursul ştiinţific: “Īn martie 1990, l-am īntīlnit pe Vintilă Horia la Madrid. De atunci viaţa mea se īmparte īn două: īnainte şi după Vintilă Horia. Īi datorez clarificarea sensului existenţei, aprofundarea dialogului meu cu Dumnezeu, angajamentul şi acceptarea sacrificiului īn numele adevărului şi consolidarea credinţei că lumea poate fi schimbată dacă vrem să ne schimbăm” [3] etc.

          Nu după multă vreme, revista “de politică şi cultură creştin㔠Rost preia subiectul şi īi dedică un grupaj special (īn nr. 16/iunie 2004). Cristian Bădiliţă deplor㠖 cu spume la gur㠖 dezinteresul publicului la adresa romancierului şi o pune pe seama “neo-stīngismului ambiental combinat cu un dispreţ sistematic al valorilor romāneşti”. De vină ar fi nu bubele de pe faţa omului, ci fandacsiile din creierul comunităţii: “Merită psihanalizată această formă de nesimţire a poporului romān, care, abia ieşit din grota stalinist-ceauşistă, caută refugiu, cu un soi de frenezie disperată, īn bordelul stīngismului consumist”[4]. Theodor Cazaban īşi evocă nostalgic deceniile de prietenie cu cīştigătorul Premiului Goncourt şi aruncă īn derizoriu, cu o seninătate stupefiantă, partizanatele fasciste ale acestuia: “Vintilă Horia s-a refugiat īn Spania, aşa de cumplită şi murdară a fost campania īmpotriva lui pentru nişte articole din tinereţe, care īn realitate nu conţineau nimic scandalos”[5]. Marcel Petrişor īşi exprimă indignarea “pentru felul īn care ideologia īncearcă, şi deseori reuşeşte, să dicteze scara de valori īn lumea creatorilor”[6]. Cosmetizarea insistentă şi retuşul gros īi confirmă cititorului că răsfoieşte o tipăritură care, prin militantismul politic, vehemenţa expresiei şi calitatea partizanatelor, se năpusteşte spre extrema dreaptă a discursului publicistic. Efortul de a crea īn Romānia imaginea neprihănită a lui Vintilă Horia avea nevoie de o nouă opinteală, mult mai consistentă.

          Īnceputul anului 2007 consemnează una dintre cele mai răsunătoare campanii din presa culturală. Diverse publicaţii, cu cele mai diferite orientări, sīnt cooptate: cotidiane  (de ex. Ziua din 16 ian. 2007), săptămīnale (de ex. Adevărul literar şi artistic din 17 ian. 2007) sau trimestriale (de ex. Jurnalul literar din oct.-nov.-dec. 2006). Toate susţin, la unison, un clamoros Memoriu pentru Vintilă Horia. Semnatarii provin din cele mai diferite zone ale vieţii intelectuale: scriitori din ţară şi din străinătate (Paul Goma, Alexandru Husar, Constantin Ciopraga, Monica Lovinescu, Octavian Paler, Dorin Tudoran, Dan Hăulică, Doina Jela, Gheorghe Carageani, Ana Blandiana, Romulus Rusan, Marina Constantinescu, Liviu Antonesei, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae Florescu, Ileana Corbea, Sanda Golopenţia, Constantin Eretescu, Nicolae Stroescu-Stīnişoară, Răzvan Codrescu, Cristian Bădiliţă, Adrian Papahagi ş.a.), artişti plastici de reputaţie (Camilian Demetrescu), distinşi militanţi pentru drepturile omului (Doina Cornea, Sorin Ilieşiu, Dinu Zamfirescu, preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Romānesc), cunoscuţi istorici (Matei Cazacu), importanţi traducători (Mihai Cantuniari, Micaela Ghiţescu, Andrei Ionescu), specialişti ai Televiziunii Romāne (Marilena Rotaru, Vartan Arachelian), actori vizibili (Ion Caramitru), economişti, ingineri, profesori-doctori, medici, arhitecţi, preoţi, un fost plagiator (Mircea Stănescu), un fost protocronist (Dan Zamfirescu, “scriitor şi profesor universitar”) etc. etc.

          Apelul public se īndreaptă spre ierarhia supremă a statului şi a organismelor sale: “Ne adresăm Preşedintelui Romāniei, Primului-Ministru, Ministrului Culturii, Preşedintelui Uniunii Scriitorilor, Preşedintelui Academiei Romāne, Comisiei de Cercetare a Totalitarismului Comunist, precum şi tuturor instituţiilor de presă, cu apelul de a ni se alătura, pentru a determina instituţiile de stat competente să adopte şi să aplice măsurile de repunere īn drepturi, oficial, a lui Vintilă Horia”[7]. Imperativul respectului pentru valorile naţionale pare a fi motorul ce propulsează toată armata de semnatari: “Nici un alt scriitor romān n-a mai fost distins (pīnă īn zilele noastre) cu acest premiu [Goncourt] şi nici cu altul similar ca importanţă literară mondială”. O reparaţie morală s-ar impune cu stringenţă, avīnd īn vedere c㠓Securitatea şi īntregul aparat de propagandă comunistă au fabricat o acuzaţie extrem de gravă, menită să ducă la compromiterea scriitorului, la retragerea premiului şi la denigrarea lui de către presa franceză. Īn parte, au reuşit. Acuzaţia de legionar şi de fascist a fost preluată mai īntīi de către publicaţiile franceze de stīnga, apoi şi de către cele de dreapta. Probele aduse atunci de Vintilă Horia şi de alţi intelectuali romāni din exil n-au contat”. Am avea de-a face, aşadar, cu o manevră propagandistică lipsită de scrupule, o grosolană intoxicare a opiniei publice occidentale, de către defunctul regim comunist. Iniţiatoarea memoriului colectiv, Marilena Rotaru, a studiat deja “dosarele de la Securitate şi de la SIE ale lui Vintilă Horia. Din ele rezultă că Vintilă Horia nu a fost legionar şi că totul a fost fabricat de regimul securisto-comunist de la Bucureşti”. Statul romān ar avea obligaţia de conştiinţă de a elimina nedreptatea strigătoare la cer. Trebuie să se procedeze la o “extrem de necesară reparaţie de ordin moral, istoric, cultural, pentru cei 58 de ani īn care Vintilă Horia şi-a servit exemplar Ţara, cu īntreaga sa fiinţă şi creaţie”.

          Alte voci ale presei culturale consacră īndată comentarii favorabile şi īşi manifestă sprijinul pentru incendiarul “Apel īntemeiat”[8]. O importantă instituţie se grăbeşte să iasă īn īntīmpinarea doleanţelor: “Īn limitele competenţelor sale, care nu includ şi reglementări de ordin juridic, Ministerul Culturii şi Cultelor īmpărtăşeşte punctul de vedere al semnatarilor memoriului”[9].

          Luīnd īn considerare amploarea publică pe care această problemă a dobīndit-o, numele semnificative care s-au implicat īn tranşarea ei, precum şi tonurile presante la care s-a recurs, se impune o analiză foarte atentă a īntregii situaţii, īn limitele corectitudinii ştiinţifice. Cum stau, de fapt, lucrurile? Cine a fost, īn realitate, Vintilă Horia?

          Cercetătorul Z. Ornea īi regăsise deja freneticele articole de preamărire a fascismului italian şi a lui Benito Mussolini, īn presa extremistă a anilor ‘30: “E cu neputinţă astăzi să desparţi noţiunea de artă de aceea de fascism. Opera lui Mussolini, oricīt de abundent şi nedrept a fost criticată, va rămīne peste veacuri mai ales ca o desăvīrşită realizare artistică… Ordinea fascistă īnseamnă īnainte de toate ordine spirituală. Să nu se uite că acel ce conduce destinele Romei a fost, cīndva, un filosof, un romancier şi un poet… Mussolini rezumă Italia cu prezentul, trecutul şi viitorul ei… Spuneam la īnceput că fascismul e o operă de artă, o nouă renaştere italiană. Şi nu se poate să nu fie aşa, de vreme ce acel ce a creat-o e artistul cel mai genial, născut din fruntea de azur a Romei eterne”[10].

          Răsplata pentru fierbinţii ditirambi nu se lasă prea mult aşteptată. Protectorul Nichifor Crainic (alt combatant de frunte pe baricadele fascismului publicistic), pe atunci ministru al Informaţiilor şi Propagandei, īl sprijină pe Vintilă Horia să devină, īn iunie 1940, ataşat de presă la Legaţia Romāniei din Italia[11]. Privilegiul diplomatic, obţinut prin exces de zel īn presa extremistă, e īnsă de scurtă durată. Rechemat īn ţară de noul guvern legionar, scriitorul īşi reia ocupaţia pe care o stăpīneşte cel mai bine, propaganda furibundă, lipsită de orice umbră de sfială sau reticenţă. Trecerea sa prin redacţia cotidianului Sfarmă-piatră, una dintre cele mai infame oficine ale vremii, lasă dīre groase pe pagina tipărită. Īn contextul atacului militar spre Răsărit, lefegiii cu condeiul sīnt obligaţi să justifice īn faţa publicului agresiunea, prefigurīnd printre rīnduri discursul antisemit. Iată-l pe Vintilă Horia la datorie: “Mi-aduc aminte de zilele de groază ale anului trecut, cīnd Asia se revărsase peste Nistru şi cīnd scursura evreiască a tīrgurilor Basarabiei şi Bucovinei pălmuia obrajii curaţi ai ostaşului romān”[12]. Nu trec trei zile şi vocea lui Vintilă Horia intonează imnuri la adresa dictatorilor continentului: “Doctrina lui Mussolini a suflat ca un vīnt nou pe deasupra Europei (…) focare de luptă care s-au numit fasciste şi au reprezentat noua linie defensivă a continentului īmpotriva Asiei barbare, īncăpută pe mīna abil organizatoare a evreilor. Hitler, Franco, Salazar şi Ion Antonescu au zdrobit pe rīnd īntre hotarele ţării lor hidra comunistă pe care o sprijineau democraţii, evreii şi francmasonii” [13].

          Armata romān㠖 dar şi plutoanele de jandarmi sau trupele neregulate – erau ocupate pe linia frontului, luptīnd īmpotriva inamicului, precum şi īn spatele frontului, exterminīnd civilii evrei. Proiectul mareşalului Antonescu, privind “curăţarea” teritoriului de “elementul jidănesc”, trebuia justificat şi credibilizat. Gazeta fascistă publică aşadar, pe centrul paginii īntīi, comunicatul oficial al guvernului: La Iaşi au fost executaţi 500 de iudeo-comunişti care au tras asupra soldaţilor germani şi romāni. Pe aceeaşi primă pagină, dar ceva mai jos, pe coloanele centrale, Vintilă Horia argumentează crima: “Revoluţia mondială pe care o clamează cu furie purtătorii de cuvīnt ai comunismului nu e de fapt decīt trambulina supremă a unei universale dictaturi evreieşti. (…) Peste cīteva săptămīni radio Moscova, deasupra căreia va flutura alt steag, va răspīndi pe căile aerului o formulă care va suna astfel: Creştini din toate ţările, uniţi-vă! Şi lumea va redeveni liberă, pentru că Izrael va īnceta să existe” [14].

          Vechea pasiune, prin care scriitorul īşi pune lecturile culturale īn slujba ignominiei, se manifestă īntr-un articol mai amplu, un exerciţiu comparativ īntre Napoleon şi Hitler. Duşman feroce al ideii de democraţie, V. Horia nu-i poate nicicum ierta īmpăratului francez greşeala de-a fi lăsat īn urmă o asemenea moştenire īnfiorătoare: “Ceea ce a dăruit el patriei sale a fost, īn fond, democraţia īnsăşi, care a minat un veac şi jumătate inima Franţei, ducīnd-o, din decadenţă īn decadenţă, pīnă la dezastrul din vara anului 1940”. Datorită acestei… carenţe, “Europa n-are nimic de plătit memoriei lui Napoleon. / Adolf Hitler? Dar diferenţa e atīt de mare īncīt faptele vorbesc de la sine. Actualul Fuehrer al Germaniei a creat el īnsuşi o revoluţie (subl. V.H.) pe care a făcut-o să triumfe īntre hotarele ţării sale şi īn numele căreia vrea să schimbe tot ce a mai rămas, nesănătos şi părelnic, din moştenirea lui Napoleon Bonaparte. (…) El nu obligă pe nimeni să accepte ideile sale revoluţionare, ci vrea numai să instaureze o nouă ordine (subl. V.H.) īn locul unei vechi dezordini pe care o combate alături de toate popoarele conştiente ale Europei. Iată de ce Adolf Hitler, şi nu Napoleon Bonaparte, este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de Mare European”[15].

          Propaganda e menită nu doar să traseze perimetrul cultural-teoretic al situaţiei, ci să īndemne şi concret la luptă. Elogiul agresiunilor romāneşti dincolo de graniţe, de-a lungul istoriei, constituie o astfel de temă: “Īn 1877 şi īn 1913 am trecut Dunărea, īn 1919 Tisa, acum Nistrul, acest hotar politic, dar nu şi naţional”[16].

          Dar culmea dezmăţului fascist, cīnd informaţia culturală e menită să legitimeze crima, o găsim īntr-unul din textele semnate de Vintilă Horia. Sentimentul acut de greaţă persistă, la lectura unor asemenea nemernicii, chiar şi peste decenii: “Germania lui Adolf Hitler [este] o valoare asemănătoare, ca forţă şi īntindere, religiei īn Evul Mediu sau artei īn timpul Renaşterii”. “Acest «homo europaeus», cel dintīi dintre cei mai mari, acel ce s-a īncumetat să distrugă o prejudecată şi să dovedească, cu strălucite argumente, forţa nepieritoare a Europei, este Adolf Hitler. Discursul său este acela al veacurilor care vorbesc īncă de pe turlele catedralelor şi al basilicelor, din fundurile bibliotecilor şi al muzeelor şi de pe culmea aceea de umanitate care se numeşte europenism (s. V.H.)”[17]. Īn timp ce gazetarul turbat făcea asemenea zarvă īmprejur, fumul se ridica silenţios din crematoarele lagărelor de concentrare. Morţii nu aveau puterea să protesteze.

          Nici de această dată zelul nu i-a rămas nerăsplătit. Īn primăvara anului 1942, Vintilă Horia a fost numit ataşat de presă la Consulatul romān din Viena[18].

          Sfīrşitul războiului īl prinde pe Vintilă Horia pe meleaguri străine. El nu are aşadar ghinionul de-a se īnghesui pe banca acuzaţilor, īn faţa instanţei care īl judecă la 20 februarie 1946. Argumentele acuzatorului public, dr. Silviu Rapoţescu, īntinse pe puncte şi subpuncte, bazate pe numeroase titluri şi scandaloase citate din presă, sīnt impresionante:

“Acuzatul Vintilă Horia Caftangioglu, ziarist, este unul din cei care prin activitatea sa gazetărească a contribuit la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului īn Romānia.

Această propagandă este realizată de acuzat prin următoarele teme mai principale:

A. Propaganda pentru fascism şi hitlerism şi pentru aderarea Romāniei la politica Axei

a) Elogierea ditirambică a fascismului şi hitlerismului şi a reprezentanţilor lor: «Apariţia lui Benito Mussolini este un eveniment epocal» (Povestea ducelui – Sfarmă Piatră, 23 septembrie 1937); «Adolf Hitler e o genială minte politică» (Semnificaţia unei Revoluţii – Sfarmă Piatră, 2 februarie 1941); «Adolf Hitler şi nu Napoleon este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de mare european» (Marele European – Sfarmă Piatră, 5 iulie 1941); «Naţional-Socialismul este asemănător, ca forţă şi ca īntindere, religiei īn evul mediu şi artei īn timpul renaşterii» (Homo europaeus – Sfarmă Piatră, 17 decembrie 1941); «Führerul a aşezat armata şi poporul german īn fruntea capitolelor eroice ale lumii moderne» (Elogiul curajului – Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).

b) Deformarea democraţiei şi a reprezentanţilor ei:

«Ne zvīrcolim īn democraţie ca īntr-o ţeapă pe care ne-am pregătit-o singuri» (Cultura democraţiei noastre – Sfarmă Piatră, 4 februarie 1937); «Nu vom reuşi să fim romāni decīt rupīnd legăturile cu democraţia» (Ibidem); «Ţara dispreţuieşte pe toţi reprezentanţii democraţiei, indiferent de valoarea lor» (Şeful Strul Kutem – Mihail Sadoveanu – Sfarmă Piatră, 11 noiembrie 1937); «Democraţia este inutilă» (Pe rugul unei vieţi – Sfarmă Piatră, 18 martie 1937).

c) Difuzarea temelor antisemite, elemente constitutive ale hitlerismului, pe latura rasială:

«Curentele semite au aruncat Occidentul īn decadenţă» (Nordul īn Mediteran㠖 Sfarmă Piatră, 9 iunie 1941); «Israel voia să-şi facă o bogată patrie īn Romānia» (De ce tineretul Romāniei a fost şi este antisemit – Sfarmă Piatră, 16 aprilie 1941).

d) Romānia trebuie să fie indisolubil legată de Axă deoarece:

«Hitler va salva Occidentul» (Nordul īn Mediteran㠖 Sfarmă Piatră, 9 iunie 1941); «Īn spatele lui Hitler stă īntreaga omenire care rīvneşte la libertate» (Elogiul curajului – Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941); «Alianţa cu Axa fereşte ţările de ororile pe care le-au cunoscut aliaţii Angliei» (Valoarea morală a pactului tripartit – Sfarmă Piatră, 4 martie 1941); «Hitler creează spaţiul pacific» (Adevărata pace balcanic㠖 Sfarmă Piatră, 5 martie 1941); «Ordinea nouă creează numai binefaceri» (Führerul īn Balcani – Sfarmă Piatră, 24 aprilie 1941); «Hitler va fi biruitor, el reprezentīnd ideea cea nouă care va īnvinge ideea cea veche» (Valoarea morală a pactului tripartit – Sfarmă Piatră, 4 martie1941).

B. Sprijinirea dictaturii antonesciene

Vintilă Horia nu se sfieşte să spună pe toate tonurile că marele merit al lui Antonescu este acela de a fi īnchinat Romānia lui Hitler: «Generalul Antonescu a integrat Romānia īn ritmul Europei Noi» (Funcţia de azi a presei – Sfarmă Piatră, 19 mai 1941); «Romānia şi-a regăsit destinul prin fapta generalului Antonescu» (Cuvinte pentru strădaniile noastre – Sfarmă Piatră, 7 mai 1941); «Prin Antonescu, Romānia a căpătat īncrederea Reich-ului» (Ecouri despre plebiscit – Sfarmă Piatră, 13 martie 1941); «Salvarea nu ne poate veni decīt de la Antonescu – singurul romān nepătat şi bun» (Salvaţi sufletele noastre – Sfarmă Piatră, 13 martie1941); «Portretul să-l punem la icoana sufletelor noastre» (Sfarmă Piatră, 28 ianuarie 1941).

Considerīnd că din complexul celor de mai sus rezultă că numitul, prin acţiuni directe – articolele sale gazetăreşti – a contribuit cu intenţiune criminală la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului īn Romānia: aderarea Romāniei la Axă şi menţinerea dictaturii antonesciene, folosind acestor scopuri prin activitatea sa, punīndu-se astfel pregătit, evident īn slujba hitlerismului.

Considerīnd că acest fapt al numitului constituie crima de dezastrul ţării, prin săvīrşirea crimei de război prevăzută de art. 2 lit. o şi pedepsită de art. 3 alin. 1 din legea nr. 312/1945.”

Sentinţa devine uşor previzibilă, după o analiză atīt de amănunţită:

Tribunalul “condamnă pe acuzatul Vintilă Horia Caftangioglu, romān, major, ziarist, fost director la Sfarmă Piatră, cu ultimul domiciliu īn Bucureşti, azi dispărut, pentru crima de dezastrul ţării, prin săvīrşire de crime de război constīnd īn faptul de a se fi pus īn slujba hitlerismului şi fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice, fapt prevăzut de art. 2 lit. o şi pedepsit de alin. 1, art. 3 din legea nr. 312/945, să sufere pedeapsa detenţiunii grele pe viaţă şi degradare civică pe timp de zece ani, conform art. 25 Cod Penal”[19].

Ar fi interesant de ştiut cīţi dintre semnatarii Memoriului pentru Vintilă Horia, publicat cu tam-tam īn presa democratică romānească a anului 2007, i-au citit articolele de proslăvire a lui Benito Mussolini, din 1937 (de pe urma cărora a fost numit oficial la Roma), sau articolele de adulaţie a lui Adolf Hitler, din 1941 (de pe urma cărora a fost trimis oficial la Viena). Trecerea timpului scuză chiar orice ticăloşie?

Īn replică la campania publică de reabilitare a lui Vintilă Horia, semnatarul acestor rīnduri a redactat un tăios protest, īntemeiat pe ample citate din articolele fasciste ale scriitorului, şi l-a expediat spre consultare, prin poşta electronică, unor specialişti din Romānia, S.U.A., Israel, Germania şi Franţa. Primind reacţii de sprijin şi simpatie, Laszlo Alexandru şi-a trimis eseul polemic O minciună scandaloasă, tot prin poşta electronică, la Preşedinţia Romāniei, la Guvernul Romāniei, la Ministerul Culturii şi Cultelor, la redacţia unor publicaţii de prestigiu, din ţară şi din străinătate (Romānia literară, 22, Observator cultural, Minimum din Tel Aviv, Israel etc.). L-a tipărit īn revista Tribuna din Cluj[20] şi l-a inclus īn publicaţia electronică E-Leonardo, nr. 11/apr. 2007[21]. Pīnă la data acestei comunicări, nu s-au īnregistrat disocieri frontale faţă de respectiva intervenţie.

Scriitorul Richard Wagner, originar din Romānia, a intervenit īn discuţia stīrnită īn jurul lui Vintilă Horia, publicīnd un detaliat comentariu īn Neue Zürcher Zeitung [22]. El dovedeşte o bună cunoaştere a celor mai sensibile realităţi romāneşti, precum şi a trecutului extremist al unor intelectuali de frunte[23]. Cu toate acestea, R. Wagner bagatelizează justificarea proceselor postbelice, care au confirmat īn instanţă colaboraţionismul[24]. El nu pare să observe paralelismul faptului că, bunăoară, intelectualii fascişti au fost condamnaţi după război, atīt īn Franţa cīt şi īn Romānia. Sau vrea cumva să ne transmită că acelaşi tip de condamnări, pentru acelaşi tip de infracţiuni, a fost legitim īn Vestul democrat, dar ilegitim īn Estul stalinist?! Meditaţia sa privind redescoperirea plăcerilor estetice, chiar şi dincolo de obstacolul etic, e de natură să ne facă nostalgici[25].

Ridicīnd mănuşa azvīrlită de Richard Wagner, Carmen Muşat propune o soluţie şi mai stranie, īn direcţia departajării biografiei de operă. De parcă ele n-ar fi complementare, de parcă ele nu s-ar influenţa reciproc, conducătoarea Observatorului cultural  ne propune să le īnghesuim īn eprubete distincte, īnainte de-a le examina cu masca pe figură: “Oameni fiind, autorii sīnt şi ei oricīnd pasibili de erori īn viaţa de zi cu zi. Dacă acestea se răsfrīng īn opera lor, desfigurīnd-o, e firesc ca judecata de valoare asupra operei să fie una negativă. A extinde īnsă intransigenţa etică, perfect justificată īn sfera biograficului, asupra sferei esteticului mi se pare la fel de periculos ca şi a oculta sistematic derapajele biografice”[26].

O altă voce autorizată, care pledează pentru recuperarea lui Vintilă Horia, este cea a academicianului Eugen Simion (īn două episoade succesive din ziarul Ziua)[27]. Admiraţia la adresa activităţii zbuciumate a Marilenei Rotaru e neascunsă, exagerarea tendenţioasă e prezentă (nu, V. Horia nu a fost “condamnat la moarte īn primii ani de după război”), circumstanţele atenuante devin mai proeminente decīt faptele comise, atunci cīnd ni se comunică, din vīrful buzelor, că admiratorul lui Hitler “n-a fost un criminal de război, ci un tīnăr intelectual care, ca mulţi din generaţia lui, n-a ştiut totdeauna să evite capcanele, complicităţile istoriei”.

Studiul de caz privind activitatea propagandistică a lui Vintilă Horia, de-a lungul celui de-al doilea război mondial, şi felul īn care este ea percepută azi, īntr-o Romānie democratică, este de natură să ne īndemne la reflecţie. Probabil că talentul, inteligenţa şi cultura nu sīnt ingrediente suficiente pentru a-l feri pe artist de compromisuri şi ticăloşie. Dacă un soldat ucide apăsīnd pe trăgaciul armei, se pare că şi scriitorul poate provoca moartea, la o scară chiar mai amplă, susţinīnd demagogic un regim criminal. Dar complicii dictatorilor mai au o şansă īn posteritate. Ei pot fi reabilitaţi prin zeci de semnături ale unor persoane influente (dintre care unele poate că habar n-au ce semnează). Culpa lor poate fi diminuată, īn numele atotputerniciei talentului artistic. Compromisurile lor pot fi explicitate, drept naivităţi inerente unei vīrste fragede.

Singura problemă care mai rămīne de clarificat īn viitor este dacă cei care dau cu bidineaua peste trecutul istoric atroce o fac din naivitate, dintr-o generozitate prost īnţeleasă, din lipsă de informare sau, pur şi simplu, pentru a-şi flata propriile compromisuri. Lăsăm răspunsul la această problemă pe seama altor cercetători.

 

(Comunicare prezentată la Sesiunea internaţională a Institului Naţional pentru Studiul Holocaustului “Elie Wiesel”,
Bucureşti, 10 oct. 2007
)



[1] Vezi Spre o reabilitare a lui Vintilă Horia, articol nesemnat, īn Tribuna noastră, Magazin pentru romānii canadieni şi nu numai, nr. 41, octombrie-noiembrie 2003, publicat sub egida “Fundaţia romānă din Montreal”, la http://www.fundatiaromanamontreal.org/nr_41-horia_vintila.htm (site consultat īn 06.10.2007).

[2] Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar romānesc 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Bucureşti, Ed. Compania, 2003, p. 380. Scrisoarea datează din ianuarie 1961.

[3] Marilena Rotaru, Īnainte şi după Vintilă Horia, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_dupa.shtml (site consultat īn 06.10.2007).

[4] Cristian Bădiliţă, Exilul fără sfīrşit, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_exilul.shtml (site consultat īn 06.10.2007).

[5] Vezi Theodor Cazaban despre Vintilă Horia, īn dialog cu Cristian Bădiliţă, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_cazaban.shtml (site consultat īn 06.10.2007).

[6] Marcel Petrişor, Īntoarcerea lui Vintilă Horia nu a mai avut loc, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_intoarcerea.shtml (site consultat īn 06.10.2007).

[7] Aici şi īn continuare, vezi textul apelului īn Adevărul literar şi artistic, miercuri, 17 ianuarie 2007, p. 6.

[8] Vezi Romānia literară, nr. 4/31 ianuarie 2007, p. 32.

[9] Vezi comunicatul Biroului de presă al Ministerului Culturii şi Cultelor, īn Adevărul literar şi artistic, miercuri, 24 ianuarie 2007, p. 12.

[10] Vezi Gīndirea, nr. 8/1937, pp. 404, 409 – după Z. Ornea, Anii treizeci. Extrema dreaptă romānească, E.F.C.R., Buc., 1995, p. 433.

[11] Vezi F. Manolescu, op. cit., p. 377.

[12] Vintilă Horia, Mărturia unui tīnăr, īn Sfarmă-piatră, nr. 198, miercuri, 25 iunie 1941, p. 1.

[13] Vintilă Horia, Prezenţa Italiei īntre cruciaţi, īn Sfarmă-piatră, nr. 201, sīmbătă, 28 iunie 1941, p. 1.

[14] Vintilă Horia, Declinul iudaismului, īn Sfarmă-piatră, nr. 205, miercuri, 2 iulie 1941, p. 1.

[15] Vintilă Horia, Marele European, īn Sfarmă-piatră, nr. 208, sīmbătă, 5 iulie 1941, p. 1.

[16] Vintilă Horia, Simbolul Basarabiei, īn Sfarmă-piatră, nr. 217, luni, 14 iulie 1941, p. 4.

[17] Vintilă Horia, Homo europaeus, īn Sfarmă-piatră, nr. 304, miercuri, 17 decembrie 1941, p. 1.

[18] Vezi F. Manolescu, op. cit., p. 377.

[19] Actele privind procesul şi condamnarea lui Vintilă Horia (cuprinse īn AMJ, fond Penal, dosar 24.541, vol. 8, f. 136-138 şi f. 146) sīnt citate aici prin intermediul documentatei intervenţii a lui Adrian Nicolae Petcu, Vintilă Horia – un condamnat al "justiţiei populare", īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, numărul 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_condamnat.shtml (site consultat īn 06.10.2007). Autorul A.N. Petcu, consilier principal īn cadrul Serviciului de Cercetare al CNSAS, pune la dispoziţia publicului bogate date din arhive. E regretabil īnsă că, īn ciuda numeroaselor dovezi concrete privind activitatea fascistă a lui Vintilă Horia, pe care cercetătorul īnsuşi le menţionează, el se străduieşte să relativizeze temeinicia condamnării īn instanţă. Argumentele specioase – ţinīnd de conjunctura istorică nefericită sau de măruntul detaliu neglijabil – ştirbesc, īn mod surprinzător, ponderea propriei sale investigaţii de arhivă.

[20] Vezi rev. Tribuna, nr. 107/16-28 febr. 2007, p. 9-10.

[21] Vezi pe internet la ../n11/Laszlo4.htm.

[22] Vezi N.Z.Z. din 2 aprilie 2007, Ein Schriftsteller im Kalten Krieg, pe internet la http://www.nzz.ch/2007/04/02/fe/articleEXRFO.html. Varianta īn limba engleză, A writer in the Cold War, poate fi găsită la http://www.signandsight.com/features/1318.html (site-uri consultate īn 07.10.2007).

[23] "Horia was born in 1915. In his youth during the 1930s he published articles in periodicals of Romania's extreme right wing. He was one of the spokesmen for the generation whose feverish existentialism extolled the political madness of the period. Subsequent discussion both within and outside of Romania has shown how a dark mixture of death cult, Orthodox Christianity and ethnocracy gripped an entire generation. Segments of that discussion have been the biographies of E.M. Cioran, Mircea Eliade, and Constantin Noica, Romanian authors who later either came to international prominence or attained guru status in their own country."

[24] "As early as 1946, show-trials were held which followed the Stalinist pattern of torture and farce. In one such trial, Vintila Horia was sentenced in absentia to life in prison. The justification for the sentence was that he had facilitated the penetration of fascist ideas into Romania and had made the case for those ideas to be realized under the leadership of the German embassy in Bucharest. For Stalinists, of course, everything was espionage and denunciation. The sentence against Horia has not been rescinded to this day."

[25] "Without ignoring his involvement in totalitarianism, Vintila Horia as novelist is worth rediscovering. This will not be a simple task, since it demands a feeling for the obsessions of literature and for the dialectic of intellectual engagement in the 20th century, particularly under Cold War conditions. Finally, the case of Horia is an illuminating example of the difficulties in establishing a new literary canon following the end of totalitarianism in Eastern Europe."

[26] Carmen Muşat, Biografie şi/sau literatur㠖 două ipostaze ale eticului, īn Observator cultural, nr. 113 (370)/3-9 mai 2007; pe internet la http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=17630&xrubrica=EDITORIAL&return=arhiva&xnrrevista=370 (site consultat īn 07.10.2007).

[27] Vezi Eugen Simion, Vintilă Horia, īn Ziua, sīmbătă, 28 aprilie 2007, pe internet la http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-04-28&id=219809 şi Vintilă Horia II, īn Ziua, sīmbătă, 5 mai 2007, pe internet la http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-05-05&id=220100  (site-uri consultate īn 07.10.2007).