Laszlo
Alexandru
VINTILĂ HORIA - CE-A FOST
ŞI CE SE ZICE AZI
De-a lungul deceniilor īn care Romānia
a zăcut sub īngheţul comunist, discuţia publică a reprezentat
un monopol de stat. Nu existau ziare sau reviste private, īntreaga presă
era etatizată şi se supunea indicaţiilor cenzurii. Postul public
de televiziune avea programul tot mai prescurtat şi mai indigest, radioul de
stat era atent supravegheat. Īn aceste condiţii, subiectele dezbătute
erau doar cele agreate sau măcar tolerate de către oficialităţi.
Istoria reprezenta un subiect de
importanţă strategică. Manevrīnd orwellian cercetarea trecutului,
cu scopul de a stăpīni prezentul ideologizat, propaganda comunistă a īngrădit
cercetarea curajoasă. Chiar trecutul fascist al Romāniei a rămas
īntr-un con de umbră, pentru a fi doar uneori excavat, fragmentar,
parţial, īn scopuri politizate. Īn anii 70-80, regimul īşi umplea
puşculiţa vīnzīnd peste hotare, pe valută forte,
cetăţeni din minoritatea germană sau evreiască. Ultimul
lucru care trebuia publicizat era faptul că un alt regim politic romānesc,
situat la cealaltă extremă, cu doar cīteva decenii mai īnainte, marginalizase,
persecutase, exilase sau masacrase o parte a aceleiaşi
minorităţi evreieşti. Liniştea apăsătoare care
s-a aşternut asupra incidentelor criminale din perioada fascismului a
menţinut īn culise numele unor semnificativi scriitori romāni, care se puseseră
īn slujba discriminărilor politice.
O dată cu redobīndirea
libertăţii, după decembrie 1989, moştenirea
apăsătoare s-a dovedit greu gestionabilă. Ce preluăm din
trecut? Care sīnt criteriile noastre de lectură? După ce
priorităţi judecăm păcatele comise cu vorba şi cu
fapta? Răspunsurile la aceste īntrebări n-au mai venit pe o
singură voce, ci au reflectat orientarea politică, ideologică,
de simpatie personală, de calcul strategic etc. a diverşilor
vorbitori. Prăbuşirea cenzurii a adus polifonia, īnsă dispariţia
criteriilor limpezi de judecată a provocat cacofonia.
Mari bătălii de imagine s-au
dus īndeosebi īn jurul scriitorilor prestigioşi care, īn perioada
interbelică, s-au īnregimentat īn batalioanele propagandei din extrema
dreaptă: Nae Ionescu, Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica etc. Ultimul
īn această galerie de portrete a răsărit īn lumina dezbaterii
Vintilă Horia. Autor al unui cunoscut roman, Dumnezeu s-a născut īn exil (Premiul Goncourt, 1960),
victimă a unei devastatoare campanii de presă a regimului comunist,
imediat mai apoi, refugiat īn Spania, unde a şi murit īn 1992, figura sa inefabilă
părea să pretindă explicaţii suplimentare. Īntrucīt opinia culturală
din ţară se menţinea īntr-o prudentă expectativă, voci
tot mai insistente au īnceput să se facă auzite, īn ultimii ani, de
peste graniţă. Magazinul pentru romānii canadieni şi nu numai Tribuna noastră (nr. 41/oct.-nov.
2003) lansa bunăoară un apel patetic Spre o reabilitare a lui Vintilă Horia. Prevala aici imaginea
exilatului tīnjind după regăsirea patriei. O fi avut şi anumite
păcate de tinereţe, ce-i drept, dar ele au fost nesemnificative,
efemere şi rapid depăşite. O aflăm din īnseşi cuvintele
autorului: Īn ceea ce priveşte un
articol apărut
īn 1938, īn care făceam elogiul lui Adolf Hitler, acesta ilustra
atitudinea mea din primăvara acelui an, cīnd timp de trei luni, am
simpatizat cu naţional-socialismul. Mi-am dat repede seama că mă
īnşelasem, mi-am retras admiraţia şi am scris, de atunci şi
pīnă la sfīrşitul războiului, articole īn care atacam
principiile unui partid şi ale unei ideologii cu care un creştin nu
putea fi de acord. Am scris, tot īn acea epocă, articole īmpotriva
fascismului, īntr-o vreme īn care Mussolini īşi manifesta simpatia pentru
Ungaria
[1].
Alte detalii privind trecutul lui
Vintilă Horia intră īn circuitul public de la noi, o dată cu
minuţioasa lucrare a lui Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar romānesc. Sīnt reluate aici fragmente
din corespondenţa romancierului, care insista, de pildă, īntr-o
scrisoare trimisă unei semi-clandestine publicaţii romāneşti din
străinătate: Ţin să
afirm, de asemeni şi nu o fac din nevoia de a mă justifica īn vreun
fel, ci din aceea de a răspunde leal lealelor articole din «BIRE»
că: / n-am fost niciodată antisemit, / nici «militant
nazist»; / că īn cele zece sau douăsprezece cărţi publicate
īntre 1936-1960, roman, poeme sau eseuri, nimeni nu va putea găsi altceva
decīt expresia unui suflet dornic de pace şi de īnfrăţire īntre
oameni[2].
O briză de sprijin īn aducerea
scriitorului sub ochii cititorilor autohtoni o constituie īntīlnirea sa cu
ziarista de televiziune Marilena Rotaru. Harnică recuperatoare a
personalităţilor exilului anticomunist (Regele Mihai, Monica
Lovinescu, Virgil Ierunca, Emil Cioran, Paul Goma, Sergiu Celibidache etc.), cu
care a realizat dialoguri televizate, jurnalista rămīne marcată de
personalitatea autorului, căruia īi consacră īn 2002 o carte şi
un film: Īntoarcerea lui Vintilă
Horia (distins cu Premiul pentru cel mai bun documentar, de către
Asociaţia Profesioniştilor de Televiziune din Romānia). Figura sa e
evocată, de hagiografa contemporană, īn termeni exaltaţi, care
nu au prea multe īn comun cu discursul ştiinţific: Īn martie 1990, l-am īntīlnit pe Vintilă Horia la Madrid. De atunci viaţa mea se
īmparte īn două: īnainte şi după Vintilă Horia. Īi datorez
clarificarea sensului existenţei, aprofundarea dialogului meu cu Dumnezeu,
angajamentul şi acceptarea sacrificiului īn numele adevărului şi
consolidarea credinţei că lumea poate fi schimbată dacă
vrem să ne schimbăm [3]
etc.
Nu după multă vreme, revista
de politică şi cultură creştină Rost preia subiectul şi īi dedică un grupaj special (īn
nr. 16/iunie 2004). Cristian Bădiliţă deploră cu spume la
gură dezinteresul publicului la adresa romancierului şi o pune pe
seama neo-stīngismului
ambiental combinat cu un dispreţ sistematic al valorilor romāneşti. De vină ar fi nu bubele de pe
faţa omului, ci fandacsiile din creierul comunităţii: Merită psihanalizată această
formă de nesimţire a poporului romān, care, abia ieşit din grota
stalinist-ceauşistă, caută refugiu, cu un soi de frenezie
disperată, īn bordelul stīngismului consumist[4].
Theodor Cazaban īşi evocă nostalgic deceniile de prietenie cu cīştigătorul
Premiului Goncourt şi aruncă īn derizoriu, cu o seninătate
stupefiantă, partizanatele fasciste ale acestuia: Vintilă Horia s-a refugiat īn Spania, aşa de cumplită
şi murdară a fost campania īmpotriva lui pentru nişte articole
din tinereţe, care īn realitate nu conţineau nimic scandalos[5]. Marcel
Petrişor īşi exprimă indignarea pentru felul īn care ideologia īncearcă, şi deseori
reuşeşte, să dicteze scara de valori īn lumea creatorilor[6]. Cosmetizarea insistentă şi retuşul gros
īi confirmă cititorului că răsfoieşte o
tipăritură care, prin militantismul politic, vehemenţa expresiei
şi calitatea partizanatelor, se năpusteşte spre extrema dreaptă
a discursului publicistic. Efortul de a crea īn Romānia imaginea
neprihănită a lui Vintilă Horia avea nevoie de o nouă
opinteală, mult mai consistentă.
Īnceputul anului 2007 consemnează
una dintre cele mai răsunătoare campanii din presa culturală. Diverse
publicaţii, cu cele mai diferite orientări, sīnt cooptate: cotidiane (de ex. Ziua
din 16 ian. 2007), săptămīnale (de ex. Adevărul literar şi artistic din 17 ian. 2007) sau
trimestriale (de ex. Jurnalul literar din
oct.-nov.-dec. 2006). Toate susţin, la unison, un clamoros Memoriu pentru Vintilă Horia. Semnatarii
provin din cele mai diferite zone ale vieţii intelectuale: scriitori din
ţară şi din străinătate (Paul Goma, Alexandru Husar,
Constantin Ciopraga, Monica Lovinescu, Octavian Paler, Dorin Tudoran, Dan
Hăulică, Doina Jela, Gheorghe Carageani, Ana Blandiana, Romulus
Rusan, Marina Constantinescu, Liviu Antonesei, Adrian Alui Gheorghe, Nicolae
Florescu, Ileana Corbea, Sanda Golopenţia, Constantin Eretescu, Nicolae
Stroescu-Stīnişoară, Răzvan Codrescu, Cristian
Bădiliţă, Adrian Papahagi ş.a.), artişti plastici de
reputaţie (Camilian Demetrescu), distinşi militanţi pentru
drepturile omului (Doina Cornea, Sorin Ilieşiu, Dinu Zamfirescu,
preşedintele Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Romānesc),
cunoscuţi istorici (Matei Cazacu), importanţi traducători (Mihai
Cantuniari, Micaela Ghiţescu, Andrei Ionescu), specialişti ai
Televiziunii Romāne (Marilena Rotaru, Vartan Arachelian), actori vizibili (Ion
Caramitru), economişti, ingineri, profesori-doctori, medici,
arhitecţi, preoţi, un fost plagiator (Mircea Stănescu), un fost
protocronist (Dan Zamfirescu, scriitor şi profesor universitar) etc.
etc.
Apelul public se īndreaptă spre
ierarhia supremă a statului şi a organismelor sale: Ne adresăm Preşedintelui Romāniei,
Primului-Ministru, Ministrului Culturii, Preşedintelui Uniunii
Scriitorilor, Preşedintelui Academiei Romāne, Comisiei de Cercetare a
Totalitarismului Comunist, precum şi tuturor instituţiilor de
presă, cu apelul de a ni se alătura, pentru a determina
instituţiile de stat competente să adopte şi să aplice
măsurile de repunere īn drepturi, oficial, a lui Vintilă Horia[7].
Imperativul respectului pentru valorile naţionale pare a fi motorul ce propulsează
toată armata de semnatari: Nici un
alt scriitor romān n-a mai fost distins (pīnă īn zilele noastre) cu acest
premiu [Goncourt] şi nici cu
altul similar ca importanţă literară mondială. O
reparaţie morală s-ar impune cu stringenţă, avīnd īn vedere
că Securitatea şi īntregul
aparat de propagandă comunistă au fabricat o acuzaţie extrem de
gravă, menită să ducă la compromiterea scriitorului, la
retragerea premiului şi la denigrarea lui de către presa
franceză. Īn parte, au reuşit. Acuzaţia de legionar şi de
fascist a fost preluată mai īntīi de către publicaţiile franceze
de stīnga, apoi şi de către cele de dreapta. Probele aduse atunci de
Vintilă Horia şi de alţi intelectuali romāni din exil n-au
contat. Am avea de-a face, aşadar, cu o manevră
propagandistică lipsită de scrupule, o grosolană intoxicare a
opiniei publice occidentale, de către defunctul regim comunist. Iniţiatoarea
memoriului colectiv, Marilena Rotaru, a studiat deja dosarele de la Securitate şi de la SIE ale lui Vintilă
Horia. Din ele rezultă că Vintilă Horia nu a fost legionar
şi că totul a fost fabricat de regimul securisto-comunist de la
Bucureşti. Statul romān ar avea obligaţia de
conştiinţă de a elimina nedreptatea strigătoare la cer.
Trebuie să se procedeze la o extrem
de necesară reparaţie de ordin moral, istoric, cultural, pentru cei
58 de ani īn care Vintilă Horia şi-a servit exemplar Ţara, cu
īntreaga sa fiinţă şi creaţie.
Alte voci ale presei culturale
consacră īndată comentarii favorabile şi īşi manifestă
sprijinul pentru incendiarul Apel
īntemeiat[8]. O
importantă instituţie se grăbeşte să iasă īn
īntīmpinarea doleanţelor: Īn
limitele competenţelor sale, care nu includ şi reglementări de
ordin juridic, Ministerul Culturii şi Cultelor
īmpărtăşeşte punctul de vedere al semnatarilor memoriului[9].
Luīnd īn considerare amploarea publică
pe care această problemă a dobīndit-o, numele semnificative care s-au
implicat īn tranşarea ei, precum şi tonurile presante la care s-a
recurs, se impune o analiză foarte atentă a īntregii situaţii,
īn limitele corectitudinii ştiinţifice. Cum stau, de fapt, lucrurile?
Cine a fost, īn realitate, Vintilă Horia?
Cercetătorul Z. Ornea īi
regăsise deja freneticele articole de preamărire a fascismului
italian şi a lui Benito Mussolini, īn presa extremistă a anilor 30: E cu neputinţă astăzi
să desparţi noţiunea de artă de aceea de fascism. Opera lui
Mussolini, oricīt de abundent şi nedrept a fost criticată, va
rămīne peste veacuri mai ales ca o desăvīrşită realizare
artistică
Ordinea fascistă
īnseamnă īnainte de toate ordine spirituală. Să nu se uite
că acel ce conduce destinele Romei a fost, cīndva, un filosof, un
romancier şi un poet
Mussolini rezumă Italia cu prezentul, trecutul
şi viitorul ei
Spuneam la īnceput că fascismul e o operă de artă,
o nouă renaştere italiană. Şi nu se poate să nu fie
aşa, de vreme ce acel ce a creat-o e artistul cel mai genial, născut
din fruntea de azur a Romei eterne[10].
Răsplata pentru fierbinţii
ditirambi nu se lasă prea mult aşteptată. Protectorul Nichifor
Crainic (alt combatant de frunte pe baricadele fascismului publicistic), pe
atunci ministru al Informaţiilor şi Propagandei, īl sprijină pe
Vintilă Horia să devină, īn iunie 1940, ataşat de
presă la Legaţia Romāniei din Italia[11].
Privilegiul diplomatic, obţinut prin exces de zel īn presa extremistă,
e īnsă de scurtă durată. Rechemat īn ţară de noul
guvern legionar, scriitorul īşi reia ocupaţia pe care o
stăpīneşte cel mai bine, propaganda furibundă, lipsită de
orice umbră de sfială sau reticenţă. Trecerea sa prin
redacţia cotidianului Sfarmă-piatră,
una dintre cele mai infame oficine ale vremii, lasă dīre groase pe pagina
tipărită. Īn contextul atacului militar spre Răsărit, lefegiii
cu condeiul sīnt obligaţi să justifice īn faţa publicului
agresiunea, prefigurīnd printre rīnduri discursul antisemit. Iată-l pe
Vintilă Horia la datorie: Mi-aduc
aminte de zilele de groază ale anului trecut, cīnd Asia se revărsase
peste Nistru şi cīnd scursura evreiască a tīrgurilor Basarabiei
şi Bucovinei pălmuia obrajii curaţi ai ostaşului romān[12].
Nu trec trei zile şi vocea lui Vintilă Horia intonează imnuri la
adresa dictatorilor continentului: Doctrina
lui Mussolini a suflat ca un vīnt nou pe deasupra Europei (
) focare de luptă care s-au numit
fasciste şi au reprezentat noua linie defensivă a continentului īmpotriva
Asiei barbare, īncăpută pe mīna abil organizatoare a evreilor.
Hitler, Franco, Salazar şi Ion Antonescu au zdrobit pe rīnd īntre hotarele
ţării lor hidra comunistă pe care o sprijineau democraţii,
evreii şi francmasonii [13].
Armata romānă dar şi
plutoanele de jandarmi sau trupele neregulate erau ocupate pe linia frontului,
luptīnd īmpotriva inamicului, precum şi īn spatele frontului, exterminīnd
civilii evrei. Proiectul mareşalului Antonescu, privind curăţarea
teritoriului de elementul jidănesc, trebuia justificat şi
credibilizat. Gazeta fascistă publică aşadar, pe centrul paginii
īntīi, comunicatul oficial al guvernului: La
Iaşi au fost executaţi 500 de iudeo-comunişti care au tras
asupra soldaţilor germani şi romāni. Pe aceeaşi primă
pagină, dar ceva mai jos, pe coloanele centrale, Vintilă Horia
argumentează crima: Revoluţia mondială
pe care o clamează cu furie purtătorii de cuvīnt ai comunismului nu e
de fapt decīt trambulina supremă a unei universale dictaturi
evreieşti. (
) Peste cīteva
săptămīni radio Moscova, deasupra căreia va flutura alt steag,
va răspīndi pe căile aerului o formulă care va suna astfel:
Creştini din toate ţările, uniţi-vă! Şi lumea va
redeveni liberă, pentru că Izrael va īnceta să existe [14].
Vechea pasiune, prin care scriitorul īşi
pune lecturile culturale īn slujba ignominiei, se manifestă īntr-un
articol mai amplu, un exerciţiu comparativ īntre Napoleon şi Hitler. Duşman
feroce al ideii de democraţie, V. Horia nu-i poate nicicum ierta
īmpăratului francez greşeala de-a fi lăsat īn urmă o asemenea
moştenire īnfiorătoare: Ceea
ce a dăruit el patriei sale a fost, īn fond, democraţia
īnsăşi, care a minat un veac şi jumătate inima
Franţei, ducīnd-o, din decadenţă īn decadenţă,
pīnă la dezastrul din vara anului 1940. Datorită acestei
carenţe,
Europa n-are nimic de plătit
memoriei lui Napoleon. / Adolf Hitler? Dar diferenţa e atīt de mare īncīt
faptele vorbesc de la sine. Actualul Fuehrer al Germaniei a creat el īnsuşi o revoluţie (subl. V.H.) pe care a făcut-o să triumfe īntre
hotarele ţării sale şi īn numele căreia vrea să
schimbe tot ce a mai rămas, nesănătos şi părelnic, din
moştenirea lui Napoleon Bonaparte. (
) El nu obligă pe nimeni să accepte ideile sale
revoluţionare, ci vrea numai să instaureze o nouă ordine (subl. V.H.) īn locul unei vechi dezordini pe care o combate alături de toate
popoarele conştiente ale Europei. Iată de ce Adolf Hitler, şi nu
Napoleon Bonaparte, este primul om politic al epocii moderne care merită
calificativul de Mare European[15].
Propaganda e menită nu doar
să traseze perimetrul cultural-teoretic al situaţiei, ci să
īndemne şi concret la luptă. Elogiul agresiunilor romāneşti
dincolo de graniţe, de-a lungul istoriei, constituie o astfel de
temă: Īn 1877 şi īn 1913 am
trecut Dunărea, īn 1919 Tisa, acum Nistrul, acest hotar politic, dar nu
şi naţional[16].
Dar culmea dezmăţului
fascist, cīnd informaţia culturală e menită să legitimeze
crima, o găsim īntr-unul din textele semnate de Vintilă Horia.
Sentimentul acut de greaţă persistă, la lectura unor asemenea
nemernicii, chiar şi peste decenii: Germania
lui Adolf Hitler [este] o valoare
asemănătoare, ca forţă şi īntindere, religiei īn Evul
Mediu sau artei īn timpul Renaşterii. Acest «homo europaeus», cel dintīi dintre cei mai mari, acel ce s-a
īncumetat să distrugă o prejudecată şi să
dovedească, cu strălucite argumente, forţa nepieritoare a
Europei, este Adolf Hitler. Discursul său este acela al veacurilor care
vorbesc īncă de pe turlele catedralelor şi al basilicelor, din
fundurile bibliotecilor şi al muzeelor şi de pe culmea aceea de
umanitate care se numeşte europenism
(s. V.H.)[17].
Īn timp ce gazetarul turbat făcea asemenea zarvă īmprejur, fumul se
ridica silenţios din crematoarele lagărelor de concentrare. Morţii
nu aveau puterea să protesteze.
Nici de această dată zelul nu
i-a rămas nerăsplătit. Īn primăvara anului 1942,
Vintilă Horia a fost numit ataşat de presă la Consulatul romān
din Viena[18].
Sfīrşitul războiului īl
prinde pe Vintilă Horia pe meleaguri străine. El nu are aşadar
ghinionul de-a se īnghesui pe banca acuzaţilor, īn faţa
instanţei care īl judecă la 20 februarie 1946. Argumentele
acuzatorului public, dr. Silviu Rapoţescu, īntinse pe puncte şi
subpuncte, bazate pe numeroase titluri şi scandaloase citate din
presă, sīnt impresionante:
Acuzatul
Vintilă Horia Caftangioglu, ziarist, este unul din cei care prin
activitatea sa gazetărească a contribuit la realizarea scopurilor
politice ale hitlerismului īn Romānia.
Această
propagandă este realizată de acuzat prin următoarele teme mai
principale:
A.
Propaganda pentru fascism şi hitlerism şi pentru aderarea Romāniei la
politica Axei
a)
Elogierea ditirambică a fascismului şi hitlerismului şi a
reprezentanţilor lor: «Apariţia lui Benito Mussolini este un eveniment epocal»
(Povestea ducelui Sfarmă Piatră, 23 septembrie 1937); «Adolf
Hitler e o genială minte politică» (Semnificaţia unei
Revoluţii Sfarmă Piatră, 2 februarie 1941); «Adolf Hitler
şi nu Napoleon este primul om politic al epocii moderne care merită
calificativul de mare european» (Marele European Sfarmă
Piatră, 5 iulie 1941); «Naţional-Socialismul este
asemănător, ca forţă şi ca īntindere, religiei īn evul
mediu şi artei īn timpul renaşterii» (Homo europaeus
Sfarmă Piatră, 17 decembrie 1941); «Führerul a aşezat armata
şi poporul german īn fruntea capitolelor eroice ale lumii moderne» (Elogiul
curajului Sfarmă Piatră, 27 februarie 1941).
b)
Deformarea democraţiei şi a reprezentanţilor ei:
«Ne zvīrcolim
īn democraţie ca īntr-o ţeapă pe care ne-am pregătit-o
singuri» (Cultura democraţiei noastre Sfarmă Piatră, 4
februarie 1937); «Nu vom reuşi să fim romāni decīt rupīnd
legăturile cu democraţia» (Ibidem); «Ţara
dispreţuieşte pe toţi reprezentanţii democraţiei,
indiferent de valoarea lor» (Şeful Strul Kutem Mihail Sadoveanu
Sfarmă Piatră, 11 noiembrie 1937); «Democraţia este inutilă»
(Pe rugul unei vieţi Sfarmă Piatră, 18 martie 1937).
c) Difuzarea
temelor antisemite, elemente constitutive ale hitlerismului, pe latura
rasială:
«Curentele
semite au aruncat Occidentul īn decadenţă» (Nordul īn
Mediterană Sfarmă Piatră, 9 iunie 1941); «Israel voia
să-şi facă o bogată patrie īn Romānia» (De ce tineretul
Romāniei a fost şi este antisemit Sfarmă Piatră, 16
aprilie 1941).
d) Romānia
trebuie să fie indisolubil legată de Axă deoarece:
«Hitler
va salva Occidentul» (Nordul īn Mediterană Sfarmă
Piatră, 9 iunie 1941); «Īn spatele lui Hitler stă īntreaga omenire
care rīvneşte la libertate» (Elogiul curajului Sfarmă
Piatră, 27 februarie 1941); «Alianţa cu Axa fereşte
ţările de ororile pe care le-au cunoscut aliaţii Angliei» (Valoarea
morală a pactului tripartit Sfarmă Piatră, 4 martie 1941);
«Hitler creează spaţiul pacific» (Adevărata pace
balcanică Sfarmă Piatră, 5 martie 1941); «Ordinea
nouă creează numai binefaceri» (Führerul īn Balcani
Sfarmă Piatră, 24 aprilie 1941); «Hitler va fi biruitor, el
reprezentīnd ideea cea nouă care va īnvinge ideea cea veche» (Valoarea
morală a pactului tripartit Sfarmă Piatră, 4 martie1941).
B.
Sprijinirea dictaturii antonesciene
Vintilă
Horia nu se sfieşte să spună pe toate tonurile că marele
merit al lui Antonescu este acela de a fi īnchinat Romānia lui Hitler:
«Generalul Antonescu a integrat Romānia īn ritmul Europei Noi» (Funcţia
de azi a presei Sfarmă Piatră, 19 mai 1941); «Romānia şi-a
regăsit destinul prin fapta generalului Antonescu» (Cuvinte pentru
strădaniile noastre Sfarmă Piatră, 7 mai 1941); «Prin
Antonescu, Romānia a căpătat īncrederea Reich-ului» (Ecouri despre
plebiscit Sfarmă Piatră, 13 martie 1941); «Salvarea nu ne poate
veni decīt de la Antonescu singurul romān nepătat şi bun» (Salvaţi
sufletele noastre Sfarmă Piatră, 13 martie1941); «Portretul
să-l punem la icoana sufletelor noastre» (Sfarmă Piatră, 28
ianuarie 1941).
Considerīnd
că din complexul celor de mai sus rezultă că numitul, prin
acţiuni directe articolele sale gazetăreşti a contribuit cu
intenţiune criminală la realizarea scopurilor politice ale hitlerismului
īn Romānia: aderarea Romāniei la Axă şi menţinerea dictaturii antonesciene,
folosind acestor scopuri prin activitatea sa, punīndu-se astfel pregătit,
evident īn slujba hitlerismului.
Considerīnd
că acest fapt al numitului constituie crima de dezastrul ţării,
prin săvīrşirea crimei de război prevăzută de art. 2
lit. o şi pedepsită de art. 3 alin. 1 din legea nr. 312/1945.
Sentinţa
devine uşor previzibilă, după o analiză atīt de
amănunţită:
Tribunalul condamnă pe acuzatul Vintilă Horia Caftangioglu, romān, major,
ziarist, fost director la Sfarmă
Piatră, cu ultimul domiciliu īn Bucureşti, azi dispărut,
pentru crima de dezastrul ţării, prin săvīrşire de crime de
război constīnd īn faptul de a se fi pus īn slujba hitlerismului şi
fascismului, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor
politice, fapt prevăzut de art. 2 lit. o şi pedepsit de alin. 1, art.
3 din legea nr. 312/945, să sufere pedeapsa detenţiunii grele pe
viaţă şi degradare civică pe timp de zece ani, conform art.
25 Cod Penal[19].
Ar fi interesant de ştiut
cīţi dintre semnatarii Memoriului
pentru Vintilă Horia, publicat cu tam-tam īn presa democratică
romānească a anului 2007, i-au citit articolele de proslăvire a lui
Benito Mussolini, din 1937 (de pe urma cărora a fost numit oficial la
Roma), sau articolele de adulaţie a lui Adolf Hitler, din 1941 (de pe urma
cărora a fost trimis oficial la Viena). Trecerea timpului scuză chiar
orice ticăloşie?
Īn replică la campania
publică de reabilitare a lui Vintilă Horia, semnatarul acestor
rīnduri a redactat un tăios protest, īntemeiat pe ample citate din
articolele fasciste ale scriitorului, şi l-a expediat spre consultare,
prin poşta electronică, unor specialişti din Romānia, S.U.A.,
Israel, Germania şi Franţa. Primind reacţii de sprijin şi
simpatie, Laszlo Alexandru şi-a trimis eseul polemic O minciună scandaloasă, tot prin poşta electronică,
la Preşedinţia Romāniei, la Guvernul Romāniei, la Ministerul Culturii
şi Cultelor, la redacţia unor publicaţii de prestigiu, din ţară
şi din străinătate (Romānia
literară, 22, Observator cultural, Minimum din Tel Aviv, Israel etc.).
L-a tipărit īn revista Tribuna din
Cluj[20]
şi l-a inclus īn publicaţia electronică E-Leonardo, nr. 11/apr. 2007[21].
Pīnă la data acestei comunicări, nu s-au īnregistrat disocieri
frontale faţă de respectiva intervenţie.
Scriitorul Richard Wagner, originar
din Romānia, a intervenit īn discuţia stīrnită īn jurul lui
Vintilă Horia, publicīnd un detaliat comentariu īn Neue Zürcher Zeitung
[22]. El dovedeşte
o bună cunoaştere a celor mai sensibile realităţi
romāneşti, precum şi a trecutului extremist al unor intelectuali de
frunte[23]. Cu
toate acestea, R. Wagner bagatelizează justificarea proceselor postbelice,
care au confirmat īn instanţă colaboraţionismul[24]. El
nu pare să observe paralelismul faptului că, bunăoară,
intelectualii fascişti au fost condamnaţi după război, atīt
īn Franţa cīt şi īn Romānia. Sau vrea cumva să ne transmită
că acelaşi tip de condamnări, pentru acelaşi tip de
infracţiuni, a fost legitim īn Vestul democrat, dar ilegitim īn Estul
stalinist?! Meditaţia sa privind redescoperirea plăcerilor estetice,
chiar şi dincolo de obstacolul etic, e de natură să ne facă
nostalgici[25].
Ridicīnd mănuşa azvīrlită
de Richard Wagner, Carmen Muşat propune o soluţie şi mai stranie,
īn direcţia departajării biografiei de operă. De parcă ele
n-ar fi complementare, de parcă ele nu s-ar influenţa reciproc,
conducătoarea Observatorului
cultural ne propune să le
īnghesuim īn eprubete distincte, īnainte de-a le examina cu masca pe
figură: Oameni fiind, autorii sīnt
şi ei oricīnd pasibili de erori īn viaţa de zi cu zi. Dacă
acestea se răsfrīng īn opera lor, desfigurīnd-o, e firesc ca judecata de
valoare asupra operei să fie una negativă. A extinde īnsă intransigenţa
etică, perfect justificată īn sfera biograficului, asupra sferei
esteticului mi se pare la fel de periculos ca şi a oculta sistematic
derapajele biografice[26].
O altă voce autorizată,
care pledează pentru recuperarea lui Vintilă Horia, este cea a
academicianului Eugen Simion (īn două episoade succesive din ziarul Ziua)[27].
Admiraţia la adresa activităţii zbuciumate a Marilenei Rotaru e
neascunsă, exagerarea tendenţioasă e prezentă (nu, V. Horia
nu a fost condamnat la moarte īn primii
ani de după război), circumstanţele atenuante devin mai proeminente
decīt faptele comise, atunci cīnd ni se comunică, din vīrful buzelor,
că admiratorul lui Hitler n-a fost
un criminal de război, ci un tīnăr intelectual care, ca mulţi
din generaţia lui, n-a ştiut totdeauna să evite capcanele,
complicităţile istoriei.
Studiul de caz privind activitatea
propagandistică a lui Vintilă Horia, de-a lungul celui de-al doilea
război mondial, şi felul īn care este ea percepută azi, īntr-o
Romānie democratică, este de natură să ne īndemne la
reflecţie. Probabil că talentul, inteligenţa şi cultura nu
sīnt ingrediente suficiente pentru a-l feri pe artist de compromisuri şi
ticăloşie. Dacă un soldat ucide apăsīnd pe trăgaciul
armei, se pare că şi scriitorul poate provoca moartea, la o
scară chiar mai amplă, susţinīnd demagogic un regim criminal. Dar
complicii dictatorilor mai au o şansă īn posteritate. Ei pot fi
reabilitaţi prin zeci de semnături ale unor persoane influente (dintre
care unele poate că habar n-au ce semnează). Culpa lor poate fi
diminuată, īn numele atotputerniciei talentului artistic. Compromisurile lor
pot fi explicitate, drept naivităţi inerente unei vīrste fragede.
Singura problemă care mai
rămīne de clarificat īn viitor este dacă cei care dau cu bidineaua
peste trecutul istoric atroce o fac din naivitate, dintr-o generozitate prost
īnţeleasă, din lipsă de informare sau, pur şi simplu,
pentru a-şi flata propriile compromisuri. Lăsăm răspunsul
la această problemă pe seama altor cercetători.
(Comunicare
prezentată la Sesiunea internaţională a Institului Naţional pentru Studiul
Holocaustului Elie Wiesel,
Bucureşti, 10 oct. 2007)
[1] Vezi Spre o reabilitare a lui Vintilă Horia,
articol nesemnat, īn Tribuna noastră,
Magazin pentru romānii canadieni şi nu numai, nr. 41, octombrie-noiembrie
2003, publicat sub egida Fundaţia romānă din Montreal, la http://www.fundatiaromanamontreal.org/nr_41-horia_vintila.htm
(site consultat īn 06.10.2007).
[2]
Florin Manolescu, Enciclopedia exilului
literar romānesc 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii,
organizaţii, Bucureşti, Ed. Compania, 2003, p. 380. Scrisoarea
datează din ianuarie 1961.
[3]
Marilena Rotaru, Īnainte şi
după Vintilă Horia, īn Rost,
Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16,
iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_dupa.shtml
(site consultat īn 06.10.2007).
[4]
Cristian Bădiliţă, Exilul
fără sfīrşit, īn Rost,
Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16,
iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_exilul.shtml
(site consultat īn 06.10.2007).
[5] Vezi Theodor Cazaban despre Vintilă Horia, īn dialog cu Cristian Bădiliţă, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_cazaban.shtml (site consultat īn 06.10.2007).
[6] Marcel Petrişor, Īntoarcerea lui Vintilă Horia nu a mai avut loc, īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, nr. 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_intoarcerea.shtml (site consultat īn 06.10.2007).
[7] Aici
şi īn continuare, vezi textul apelului īn Adevărul literar şi artistic, miercuri, 17 ianuarie 2007,
p. 6.
[8] Vezi Romānia literară, nr. 4/31 ianuarie
2007, p. 32.
[9] Vezi comunicatul Biroului de presă al Ministerului Culturii şi Cultelor, īn Adevărul literar şi artistic, miercuri, 24 ianuarie 2007, p. 12.
[10] Vezi
Gīndirea, nr. 8/1937, pp. 404, 409
după Z. Ornea, Anii treizeci.
Extrema dreaptă romānească, E.F.C.R., Buc., 1995, p. 433.
[11] Vezi
F. Manolescu, op. cit., p. 377.
[12]
Vintilă Horia, Mărturia unui
tīnăr, īn Sfarmă-piatră,
nr. 198, miercuri, 25 iunie 1941, p. 1.
[13]
Vintilă Horia, Prezenţa Italiei
īntre cruciaţi, īn Sfarmă-piatră,
nr. 201, sīmbătă, 28 iunie 1941, p. 1.
[14]
Vintilă Horia, Declinul iudaismului,
īn Sfarmă-piatră, nr. 205,
miercuri, 2 iulie 1941, p. 1.
[15]
Vintilă Horia, Marele European,
īn Sfarmă-piatră, nr. 208,
sīmbătă, 5 iulie 1941, p. 1.
[16]
Vintilă Horia, Simbolul Basarabiei,
īn Sfarmă-piatră, nr. 217,
luni, 14 iulie 1941, p. 4.
[17]
Vintilă Horia, Homo europaeus,
īn Sfarmă-piatră, nr. 304,
miercuri, 17 decembrie 1941, p. 1.
[18] Vezi F. Manolescu, op. cit., p. 377.
[19] Actele privind procesul şi condamnarea lui Vintilă Horia (cuprinse īn AMJ, fond Penal, dosar 24.541, vol. 8, f. 136-138 şi f. 146) sīnt citate aici prin intermediul documentatei intervenţii a lui Adrian Nicolae Petcu, Vintilă Horia un condamnat al "justiţiei populare", īn Rost, Revistă de politică şi cultură creştină, numărul 16, iunie 2004, la http://www.rostonline.org/rost/iun2004/horia_condamnat.shtml (site consultat īn 06.10.2007). Autorul A.N. Petcu, consilier principal īn cadrul Serviciului de Cercetare al CNSAS, pune la dispoziţia publicului bogate date din arhive. E regretabil īnsă că, īn ciuda numeroaselor dovezi concrete privind activitatea fascistă a lui Vintilă Horia, pe care cercetătorul īnsuşi le menţionează, el se străduieşte să relativizeze temeinicia condamnării īn instanţă. Argumentele specioase ţinīnd de conjunctura istorică nefericită sau de măruntul detaliu neglijabil ştirbesc, īn mod surprinzător, ponderea propriei sale investigaţii de arhivă.
[20] Vezi rev. Tribuna, nr. 107/16-28 febr. 2007, p.
9-10.
[21] Vezi pe internet la ../n11/Laszlo4.htm.
[22] Vezi
N.Z.Z. din 2 aprilie 2007, Ein Schriftsteller im Kalten Krieg, pe internet la http://www.nzz.ch/2007/04/02/fe/articleEXRFO.html.
Varianta īn limba engleză, A writer
in the Cold War, poate fi găsită la http://www.signandsight.com/features/1318.html
(site-uri consultate īn 07.10.2007).
[23] "Horia was born in 1915. In his youth during the 1930s he published articles in periodicals of Romania's extreme right wing. He was one of the spokesmen for the generation whose feverish existentialism extolled the political madness of the period. Subsequent discussion both within and outside of Romania has shown how a dark mixture of death cult, Orthodox Christianity and ethnocracy gripped an entire generation. Segments of that discussion have been the biographies of E.M. Cioran, Mircea Eliade, and Constantin Noica, Romanian authors who later either came to international prominence or attained guru status in their own country."
[24] "As early as 1946, show-trials were held which followed the Stalinist pattern of torture and farce. In one such trial, Vintila Horia was sentenced in absentia to life in prison. The justification for the sentence was that he had facilitated the penetration of fascist ideas into Romania and had made the case for those ideas to be realized under the leadership of the German embassy in Bucharest. For Stalinists, of course, everything was espionage and denunciation. The sentence against Horia has not been rescinded to this day."
[25] "Without ignoring his involvement in totalitarianism, Vintila Horia as novelist is worth rediscovering. This will not be a simple task, since it demands a feeling for the obsessions of literature and for the dialectic of intellectual engagement in the 20th century, particularly under Cold War conditions. Finally, the case of Horia is an illuminating example of the difficulties in establishing a new literary canon following the end of totalitarianism in Eastern Europe."
[26]
Carmen Muşat, Biografie şi/sau
literatură două ipostaze ale eticului, īn Observator cultural, nr. 113 (370)/3-9 mai 2007; pe internet la http://www.observatorcultural.ro/infoframe.phtml?xid=17630&xrubrica=EDITORIAL&return=arhiva&xnrrevista=370
(site consultat īn 07.10.2007).
[27] Vezi
Eugen Simion, Vintilă Horia, īn Ziua, sīmbătă, 28 aprilie
2007, pe internet la http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-04-28&id=219809
şi Vintilă Horia II, īn Ziua, sīmbătă, 5 mai 2007, pe
internet la http://www.ziua.ro/display.php?data=2007-05-05&id=220100 (site-uri consultate īn 07.10.2007).