Laszlo Alexandru

 

OSLO, 31 AUGUST

Un tînăr toxicodependent pleacă dimineaţa din clinică, aparent vindecat, fiindcă are un interviu pentru un job, la Oslo. Cu ani în urmă scrisese articole interesante la ziar, se făcuse remarcat. Apoi a venit perioada cu drogurile şi decăderea: gaura neagră. Acum îşi caută calea de ieşire. Primul drum îl face la cel mai bun prieten, un tînăr familist cu nevastă drăguţă, copii, o bibliotecă ticsită în micul apartament, o carieră intelectuală şi o conversaţie erudită. Anders nu-i poate opune decît propria dezolare în faţa eşecului personal. Părinţii lui sînt împreună de cîteva decenii şi se îndrăgesc ca la început, dar acum sînt în vacanţă. Nu i-a mai văzut de mult. Vor să vîndă casa, fiindcă au intrat în nişte încurcături financiare. Ce-au făcut pentru el? Foarte multe: l-au crescut cu înţelegere, l-au lăsat să facă tot ce i-a trecut prin cap. Totuşi pe sora lui au iubit-o mai mult şi au ţinut-o din scurt. Însă ei sînt departe. Nimeni nu trăieşte viaţa altuia.

Anders îşi anunţă prietenul că are de gînd să se sinucidă. Celălalt asudă şi se bîlbîie. A trecut vremea paradei decorative. Îi mărturiseşte că, în realitate, nici lui nu-i merge chiar aşa de strălucit: în familie aproape că nu-şi mai vorbesc, stau cu zilele în faţa jocurilor pe computer, nu ies nicăieri, cu nevasta se culcă rar, copilul are urticarie. Dar nu trebuie să te sinucizi, asta m-ar dărîma.

Interviul pentru job pare să demareze bine, pînă cînd şeful îl întreabă surîzător cum de ultimii ani îi lipsesc din CV. Ce-a făcut în perioada respectivă? Anders se înfurie pe insistenţa celuilalt, îi spune că a fost dependent de droguri şi aproape că s-a vindecat deja. Omul clatină din cap, zîmbind înţelegător, dar incredul. Tînărul îi smulge foaia din mînă şi iese mînios. La cafenea, trăgînd cu urechea la cei din jur, notează că fiecare îşi are propriul drum, limpede trasat. Doi adolescenţi se curtează vorbind despre muzica clasică; mamele tinere îşi povestesc serbarea de la grădiniţă; elevele rîd de-un cîntăreţ; o fetişcană cu laptop îi înşiră amicei idealuri de viaţă. Chiar şi pe trotuar, persoanele care-i ies în faţă se reliefează cîteva secunde, cu trăsături şi detalii unice, ca într-un stop-cadru, apoi dispar la loc în neant. Existenţa celorlalţi îi este impenetrabilă. Şi întregul oraş e, de altminteri, ciudat de pustiu.

Tînărul aşteaptă la restaurant să-i vină sora, care a locuit în casa părintească pe perioada cît el a fost la clinică. În locul ei apare o prietenă comună, cu cheile. Sora lui s-a mutat, îngrijorată de externarea sa. Oricum nici el n-a ţinut la ea chiar aşa de mult ca la iubita care l-a părăsit şi s-a mutat în America. Pe aceasta o sună Anders de trei ori, lăsîndu-i stingherite mesaje pe robot: că ar vrea să-i vorbească, să-i explice, să-i spună că o iubeşte ca odinioară, să o revadă. Dar nimeni nu răspunde.

Anders vine la petrecerea unei amice, într-un decor agitat, cu lume bucuroasă, care vorbeşte, bea, rîde şi se distrează. Amica e sclipitoare, condescendentă, acceptă cu seninătate flori şi cadouri. Apoi, cînd rămîn doar ei doi pe balcon, îi mărturiseşte că e îngrozită de vremea care trece, de faptul că se ofileşte, că bărbaţii de lîngă ea umblă deja cu fete mult mai tinere, avînd sîni obraznici, aşa cum ea nu-i mai are. Anders încearcă s-o consoleze surîzător. Pe urmă intră în camera-garderobă şi cotrobăie prin cîteva poşete, înşfăcînd nişte bani, în privirile stupefiate ale amfitrioanei. Cu aceştia îşi va cumpăra o doză masivă de prafuri. Între timp ajunge la un bar gălăgios, unde cunoaşte o tînără drăguţă, mereu zîmbitoare şi aparent disponibilă. Cu ce te ocupi? Sînt studentă la medicină. Şi tu cu ce te ocupi? Nu contează, sînt doar un om singur, care vrea să fie iubit şi ocrotit. Cei doi se plac. La ieşirea din bar se găseşte şi o bicicletă, pe care fata pedalează fericită, în timp ce Anders, aşezat în spate pe portbagaj, se lipeşte de ea bucuros. E singura scenă senină din film. Sinuciderea finală, în casa părintească pustie, plină de amintiri pe cale de-a fi vîndute, e previzibilă. Peste toate pluteşte înţelepciunea familistului filolog, care evocase remarca lui Marcel Proust: cînd încerci să cunoşti dorinţa privind o femeie goală, e ca atunci cînd un copil desface un ceas în bucăţi încercînd să înţeleagă timpul.

 

P.S. Filmul lui Joachim Trier a fost prezentat cu succes la Cannes, în secţiunea “Un certain regard”. A obţinut Trofeul Transilvania şi Premiul pentru cel mai bun scenariu la TIFF 2012.