Laszlo Alexandru

 

“REZISTENŢA PRIN CULTURÔ – CINCI PARADOXURI



“Assolver non si puņ chi non si pente,

né pentere e volere insieme puossi

per la contradizion che nol consente”

(Dante)

 

(“Nu te poţi mīntui dacă nu te căieşti,

dar nici nu poţi să te căieşti şi să păcătuieşti,

din cauza contradicţiei ce nu ţi-o permite”).

 

 

1) Termenul de “rezistenţă prin cultur㔠n-a existat, ca atare, īn timpul regimului comunist. Pot fi puricate, foarte migălos, paginile presei culturale ori ale cărţilor tipărite pe-atunci. Nu cred că se va găsi undeva acest concept enunţat, explicitat ori analizat, pīnă la sfīrşitul anilor ‘80. Este vorba, de fapt, despre sintagma creată post festum, după rebeliunea anticomunistă din decembrie 1989, şi menită să justifice, īn ochii publicului, pasivitatea intelighenţiei autohtone, complacerea sa cu dictatura, micile sale manevre de aranjament individual şi supravieţuire prudentă. Domnul Jourdain a vorbit zeci de ani īn proză fără să aibă habar. Societatea culturală i-a ţinut piept despotismului, timp de decenii, fără s-o ştie şi fără să i-o spună altcuiva.

 

2) “Rezistenţa prin cultur㔠acreditează ipoteza că marii scriitori romāni n-au fost complici la instaurarea şi menţinerea dictaturii. Ei şi-au văzut de propria operă şi astfel, evitīnd constrīngerile politicului, şi-au mīntuit sufletul. Dacă aruncăm īnsă o privire sumară peste Antologia ruşinii, adunată de Virgil Ierunca, ne cuprinde mirarea. Autori dintre cei mai reprezentativi s-au īntrecut să ridice īn slăvi comunismul şi pe tiranul peltic.

“Mai mare cinste pentru un scriitor nu poate fi decīt de a-i putea vorbi aici, īn Romānia socialistă, fiului său, fraţilor săi, neamului său (...). Căci aici există istorie, ţara este ridicată la rang de patrie socialistă, iar omul la fiinţă a adevărului, suveran al libertăţii” (Ioan Alexandru); “Aș aminti, īn acest sens, apelul adresat oamenilor de artă de către secretarul general al partidului, īn urmă cu doi ani, la Expunerea la Plenara din noiembrie a Comitetului Central. (...) Nu este oare acesta rostul īnsuși al iniţierii īntru cultură, al introducerii īn spaţiul spiritual?” (Nicolae Balotă); “Dar ar trebui citate īn īntregime cuvīntările tovarășului Nicolae Ceaușescu, scrieri de importanţă istorică, elaborate īntr-un stil limpede, sobru, echilibrat, eficient. Stilul unui autor de mare clasă, nu īn zadar tradus īn atītea limbi pe toate meridianele” (George Bălăiţă); “Sīnt 12 ani de cīnd tovarășul Nicolae Ceaușescu a preluat conducerea partidului și a statului, dar acești ani, atīt de generoși īn evenimente, ne-au īmbogăţit cu o experienţă enormă, ne-au arătat dimensiunile noastre reale, chipul nostru cel adevărat și forţa noastr㔠(Augustin Buzura); “Am preamărit și muntele și marea / - īmbrăţișarea lor īn ţărm avid – / ci, iată-mă: īţi ‘nalţ din nou cīntarea / cu ton de slavă, luminos Partid!” (Radu Cārneci); “Prin forţa īnsufleţită a cuvīntului precum și prin omniprezenţa pe toate tărīmurile muncii, dīnd exemplul unei neistovite activităţi și mobilizīnd īntreaga naţiune īntr-un grandios elan creator, secretarul general al Partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, se īnscrie printre marii animatori ai popoarelor din toate vremurile” (Șerban Cioculescu); “Ca istoric īncerc un sentiment de gratitudine faţă de īncurajatoarea apreciere venită din partea celui mai īnalt for politic al poporului nostru și exprimată atīt de documentele sale programatice, cīt și īn Raportul secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu” (acad. Emil Condurachi); “Ţară mică, supusă atītor intemperii specifice răscrucilor de drumuri, de geografie și istorie, Romānia s-a impus prin caracterul, inteligenţa și temperamentul Președintelui ei – ca una din cele mai puternice personalităţi din cetatea naţiunilor, o imagine de unică expresivitate...” (Radu Cosașu); “Istoria a cunoscut veacuri aurite, de mare īnflorire. Secolul lui Pericle, epoca lui Ludovic al XIV-lea, era elizabetană etc. Dar toate aceste perioade de splendoare magnifică și augustă erau dublate de o crasă mizerie și de atroce nenorociri, fiind generate de o orīnduire subliniat iniquă. Pentru prima dată, renașterea Romāniei, ce se identifică cu Ceaușescu, ne īnfăţișează o epocă de aur īn care guvernează justiţia socială, libertatea umană, demnitatea insului omenesc. De aceea prosperitatea materială și eflorescenţa spirituală e [sic! - L.A.] rodul nemijlocit al omeniei, calităţii și adevărului de neīnvins” (Radu Enescu); “Este de datoria factorilor educaţionali – școala și organizaţia UTC avīnd īn acest sens cele mai importante responsabilităţi – de a face totul pentru a accentua latura politică a personalităţii tinerilor, pentru a le dezvolta conștiinţa scopului major al societăţii noastre: construcţia etapei superioare a socialismului și trecerea treptată la făurirea comunismului īn Romānia” (Constantin C. Giurescu); “De aici mīndria unui īntreg popor care, la 33 ani de la Eliberare, se simte īntr-adevăr stăpīn pe destinele sale. De aici și dragostea unanimă īmbrăţișīnd chipul bărbatului care, īn fruntea Partidului și a Statului, īi semnifică geniul creator īn durata faptei de azi și īn cutezanţa privirii spre viitor. De aici și gīndul și glasul care-l exprimă īn vibrantă bucurie a marii sărbători: Ceaușescu-Romānia!” (George Ivașcu); “Literatura trebuie să exprime mai puţin declamativ, dar mai profund și mai conţinut, dramatica luptă pe care naţiunea noastră o poartă pentru īmplinirea unui incomparabil ideal social: comunismul” (Cezar Ivănescu); “Revoluţia culturală īnfăptuită de partidul nostru a deschis larg drumul spre cultura ţărănimii. Scriitorii, īn faţa unui public tot mai avid de o carte bună, vor trebui să se gīndească astfel la spusele tovarășului Ceaușescu, care a anunţat tot aici creșterea numărului de orașe din ţara noastră, evoluţia procesului social spre dispariţia deosebirilor esenţiale īntre sat și oraș, deci sporirea considerabilă a numărului de cititori” (Marin Preda); “Niciodată patria noastră nu s-a bucurat de un asemenea prestigiu, de o asemenea forţă a valorilor și de asemenea nobleţe a ideilor īn plină expansiune, ca astăzi. (...) Partidul Comunist Romān īși īntinde antenele către plăsmuirea de mīine a Romāniei...” (Mircea Horia Simionescu); “Sărbătorim a 60-a aniversare a scumpului nostru președinte Nicolae Ceaușescu și 45 de ani de activitate a acestui bărbat (...), cel mai muncitor dintre muncitori, cel mai ţăran dintre ţărani...” (Nichita Stănescu);  “Statul nostru este un stat socialist. Politica statului nostru reflectă vocaţia și virtuţile unui popor care, cunoscīnd īndelung asuprirea socială și naţională, a ales o dată pentru totdeauna calea cea mai sigură și mai dreaptă ce face imposibilă de aici īnainte īntoarcerea īn trecut la ceea ce era o gravă și păgubitoare nesocotire a vocaţiei lui istorice și virtuţilor sale īnnăscute” (Constantin Ţoiu).

Din pasajele citate mai sus, care pot fi completate cu multe altele, se desprinde că linguşirea Partidului Comunist Romān şi a Secretarului său General nu are nimic īn comun cu rezistenţa faţă de Partidul Comunist Romān şi Secretarul său General. Cum atīt de limpede ne-o explică Dante, “nu poţi să te căieşti şi totodată să păcătuieşti, / din cauza contradicţiei ce nu ţi-o permite”.

 

3) N-a fost īntocmită īncă o listă a scriitorilor care ar fi practicat “rezistenţa prin cultură”. Se poate īnsă realiza fără eforturi, chiar şi din exemplele precedente, o rapidă enumerare a autorilor care s-au ploconit public īn faţa dictaturii: Ioan Alexandru, Nicolae Balotă, George Bălăiţă, Augustin Buzura, Radu Cārneci, Șerban Cioculescu, Emil Condurachi, Radu Cosașu, Radu Enescu, Constantin C. Giurescu, George Ivașcu, Cezar Ivănescu, Marin Preda, Mircea Horia Simionescu, Nichita Stănescu, Constantin Ţoiu ş.a. Toţi aceştia nu pot sta şi-n căruţă, şi-n teleguţă; şi ca elogiatori ai Partidului şi-ai Secretarului General, şi ca rezistenţi īn faţa lor.

 

4) Odată cu ieşirea la suprafaţă, īn mod progresiv, a arhivelor Securităţii, se constată că o sumă de autori prestigioşi s-au īndeletnicit cu delaţionarea colegilor, īn beneficiul dictaturii. E imposibil de cooptat īn rīndul rezistenţilor prin cultură, bunăoară, Constantin Noica, filosoful care pleca peste hotare pentru a-i face lobby lui Ceauşescu şi care, īntors din periplurile occidentale, sfătuia serviciile secrete cum să fie anihilate eforturile anticomuniste ale exilului. Nici Adrian Marino, care īşi punea prestigiul enciclopedic īn slujba intereselor propagandistice externe ale regimului totalitar. Nici Mircea Iorgulescu, vorbindu-ne aluziv-subversiv despre Marea Trăncăneală şi, totodată, sub numele de cod “Dorin” şi “Mirel”, turnīndu-i la Securitate pe Bujor Nedelcovici sau Dorin Tudoran. Nici Nicolae Balotă (“Someşan”). Nici Alexandru Paleologu. Nici Ştefan Aug. Doinaş. Cu atīt mai puţin Sorin Antohi.

 

5) O altă categorie de indivizi care se īnghesuie la caşcavalul rezistenţei prin cultură este reprezentată de īnşişi responsabilii ideologici ai consolidării comunismului. Academicianul Dan Berindei se-ntreabă direct şi ne răspunde viguros: “A existat sau nu rezistenţa prin cultură? Categoric, a existat şi fără existenţa ei cultura acestei naţiuni ar fi pierit”. Bun, asta am īnţeles-o. Şi cum s-a manifestat ea? Păi, de pildă, Adrian Păunescu a stīrnit ample ecouri cu Nedreapta gramatică. Au fost apoi “filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu, care au transmis către sute de mii de romāni realităţi care fuseseră ocultate timp de aproape două decenii”. Ba chiar şi istoricul cu pricina, “īn revista Studii am publicat un articol, cu 53 de ani īn urmă, īn care susţineam că liberalii radicali – īn frunte cu C.A. Rosetti şi I.C. Brătianu – erau partizani ai eliberării clăcaşilor şi ai īmproprietăririi lor, ceea ce era adevărat, dar şi opus liniei impuse de Mihai Roller”. Ca urmare a acestei formidabile īndrăzneli, Dan Berindei a fost “supus atunci criticilor Scīnteii şi ale Luptei de clasă şi chiar īntr-un editorial al revistei īn care publicasem articolul”.

Academicianul Dan Berindei, pe vremea comunismului, a avut īntr-adevăr o prestaţie zbuciumată. Cu o mīnă a rezistat prin cultură, īmpingīndu-i pe clăcaşi la īnaintare. Iar cu mīna cealaltă a scris numeroase note informative la Securitate, sub numele conspirativ “Băleanu”, şi l-a turnat pe propriul său fiu, plecat īn Occident. Acum īi redescoperă şi-i promovează, īn coasta sa, pe ceilalţi doi mari rezistenţi anticomunişti, Adrian Păunescu (artizanul spectacolelor ceauşiste omagiale, pe stadioane) şi Sergiu Nicolaescu (făurarul mitologiei naţionaliste comuniste, pe marile ecrane).

Dac㠓rezistenţa prin cultur㔠īi poate regrupa, sub aceeaşi mantie īncăpătoare, pe constructorii cultului personalităţii lui Ceauşescu, pe zeloşii turnători ai Securităţii şi pe navetiştii agenţi de influenţă ai regimului comunist īnseamnă că, la urma urmelor, conceptul a devenit deja atīt de lax, īncīt a dobīndit valori de laxativ.

(iulie 2011)