Laszlo Alexandru
DANTE SHOW
Una din trăsăturile specifice ale Divinei Comedii, care o fac mai greu accesibilă publicului larg, constă īn construcţia ei supraetajată. Autorul, īn mod programatic, īmbrăţişează diverse registre de semnificaţie, realizīnd totodată o sinteză a numeroaselor domenii ale cunoaşterii. Dacă adăugăm, la toate acestea, particularităţile lingvistice medievale şi pe acelea stilistice, individuale, vom īnţelege cīte obstacole se ridică īn faţa pīnă şi a celui mai bine intenţionat cititor. Pentru a-i veni īn sprijin, īncă din timpurile lui Dante, s-a creat un... spectacol ştiinţific destul de neobişnuit. Giovanni Boccaccio, la īnsărcinarea municipalităţii florentine din Trecento, a inaugurat Lectura Dantis, ceremonialul prin care un cunoscător, un expert iese īn faţa publicului şi citeşte cu voce tare anumite pasaje din Divina Comedie, explicīndu-le.
Această practică de devotament faţă de poezia marelui florentin, devenită un ritual impus de chiar specificul operei, s-a păstrat de-a lungul secolelor. A reprezentat una din căile cele mai directe de transmitere a mesajului artistic dantesc. Īn numeroase şcoli şi universităţi din cele mai răspīndite colţuri ale lumii, īn cadrul catedrelor de literatură italiană se menţine īncă obiceiul organizării conferinţelor de Lectura Dantis. Iar īn Italia, această tradiţie a depăşit barierele academice, ieşind cu adevărat īn īntīmpinarea tuturor, aşa cum deja Boccaccio īşi propusese.
După 1950, au rămas īn amintirea culturală, mai ales prin intermediul televiziunii italiene RAI, recitările danteşti ale celebrului Vittorio Gassman. Astăzi poate mai puţin cunoscut īn lumea frenetică a showbizului, Gassman se bucura pe atunci de prestigiul unei personalităţi actoriceşti de frunte. Interpretările sale au fost imortalizate, īn condiţiile tehnice ale vremii, inclusiv pe discuri de vinil (Cīnturile V şi XXVI din Infern, Cīntul XXXIII din Paradis).
Un cercetător care, după 1985, şi-a dedicat două decenii textului dantesc este Vittorio Sermonti. Din colaborarea sa cu prestigioşii filologi Gianfranco Contini şi Cesare Segre s-au născut emisiunile de la Radiotre, īn care Sermonti a citit şi a comentat pentru publicul larg toată Divina Comedie, precum şi colecţia de audiocasete puse atunci īn vīnzare. Transcrierea īnregistrării a stat la baza celor trei volume ale sale, apărute īn 1988, 1990 şi 1993 la editura Rizzoli: LInferno di Dante, Il Purgatorio di Dante, Il Paradiso di Dante (amplu revăzute īn 2001). Notabilă a fost şi iniţiativa lui Sermonti īn ce priveşte lectura publică integrală a Divinei Comedii, desfăşurată seară de seară, timp de peste doi ani, īn mănăstirea franciscană de līngă mormīntul lui Dante, la Ravenna.
O nouă etapă īn evoluţia Lecturae Dantis survine odată cu implicarea lui Roberto Benigni. Aflat īn momentul de vīrf al unei cariere răsplătite cu numeroase onoruri printre care Premiul Oscar pentru filmul La vita č bella (1999) , Benigni a devenit una dintre figurile cele mai cunoscute ale spectacolului italian. Prezenţa sa nonconformistă, imprevizibilă, īn răspăr cu politicienii şi atotputernicii zilei, stīrneşte hohote de rīs şi smulge cascade de aplauze. Profilul său, deja limpede trasat, este acela al unui nou Charlot care, prin strīmbături, scălīmbăieli şi gesticulaţie semi-licenţioasă, reuşeşte să construiască, īn acelaşi timp, şi momente de intensă meditaţie asupra tragismului existenţial. Īntīlnirea sa cu Divina Comedie poate fi considerată un eveniment absolut surprinzător, īn măsura īn care trivialul cotidian, biciuit de satira clovnului, venea să se intersecteze cu mesajul sublim al poemului medieval.
Ceea
ce a pornit ca un simplu experiment, cīnd artistul a īnceput, aparent pe
neaşteptate, să recite versuri danteşti, s-a transformat de-a
lungul anilor īntr-o avalanşă culturală. Spectacolele lui
Benigni despre Dante au ajuns īn sălile festive ale unor mari universităţi (şi i-au adus
protagonistului numeroase titluri de Doctor Honoris Causa), au coborīt īn pieţele
publice. Cu totul impresionantă e mai ales seria celor treisprezece
reprezentaţii, organizate īncepīnd cu 27 iulie 2006, īn Piazza Santa Croce
din Florenţa, la picioarele impunătoarei statui a poetului medieval
(şi īn faţa bisericii pe care o frecventase īnainte de-a fi fost
constrīns la exil). Actorul a prezentat, succesiv, īn acele seri de vară,
Cīnturile I-X, XXVI, XXXIII din Infern,
precum şi Cīntul XXXIII din Paradis.
Īnregistrarea lor a fost difuzată apoi de televiziunea
italiană RAI, īn perioada 2007-2008, consemnīnd recorduri uluitoare de
audienţă. Prima emisiune a fost urmărită
de 10.997.000 de telespectatori. Versiunile īn format
DVD s-au vīndut īn alte milioane de exemplare, ca suplimente
săptămīnale ale publicaţiilor de mare tiraj La Repubblica şi LEspresso.
Recitalul lui Benigni, cu un atīt de amplu succes īn
rīndul publicului, a primit o nouă īnfăţişare, odată
cu etapa sa itinerantă. Tutto Dante
a avut un şir de circa 130 de spectacole, cu un aflux de peste un milion
de spectatori (dintre care 120.000 la Roma), pe diverse stadioane sau īn
săli sportive din Catanzaro, Reggio Calabria, Eboli, Perugia, Ancona, Bologna
(īn 2006), Trieste, Jesolo, Varese, Arezzo, Brescia, Torino, Cuneo, Mantova,
Modena, Parma, Montecatini, Padova, Forlģ, Livorno, Genova, Milano, Roma,
Pompei, Potenza, Lecce, Foggia, Strą, Bergamo, Lucca, Siena, Grosseto,
Florenţa, Pisa, Porto S. Giorgio,
Care e, īn cazul său, reţeta succesului? Īn ce constă meşteşugul de-a stīrni entuziasmul milioanelor de spectatori şi telespectatori? Performanţa sa din istorica piaţă a Florenţei, transmisă la televiziune şi īnregistrată pe DVD, consemnează un debordant one man show: Benigni evoluează īn costum negru şi cămaşă albă, pe o scenă simplă, complet lipsită de decoruri, doar cu un microfon īn mīnă. Īşi face o apariţie bufonescă, īn goană, cu salturi, cu strīmbături, zīmbete şi gesturi familiare. Aleargă īncoace şi īncolo, pe fondul muzical vesel, de circ, se īnclină, hohoteşte, arată cu degetul pe cīte unul. De fapt, īntregul spectacol are trei momente distincte. După această erupţie băşcălioasă, protagonistul, mulţumind publicului, se lansează īn prima etapă, de cucerire a lui, prin explicaţii de contextualizare a lecturii danteşti ce va urma. Cu o elocuţie rapidă, vioaie, recurge la neaşteptate conexiuni de idei şi acţiuni, reface realitatea istorică, economică, mentală şi artistică medievală, aducīnd-o sub ochii noştri. Principalul său instrument e desacralizarea. Ar fi, aşadar, nepotrivit să ni-l īnchipuim pe Dante ca pe un titan veşnic posomorīt (cum ni-l reprezintă unii sculptori), fiindcă acela, pe cīnd scria Divina Comedie, era abia un flăcău de treizeci şi cinci de ani. De altminteri, nici Evul Mediu n-a fost chiar aşa demult, ci doar cu vreo şapte sute de ani īn urmă īn fond, dacă luăm zece oameni de cīte 70 de ani şi īi punem cap la cap, de-a lungul vremii īnapoi, am ajuns contemporani cu Dante! Īn spectacolele sale, Benigni insistă, repetīnd: capodopera dantescă e una dintre poveştile cele mai cristaline, cele mai simple care au fost scrise; trebuie să ne apropiem de ea cu inocenţa unui copil şi doar apoi să ne străduim să pricepem alegoriile şi metaforele, cīnd vom face a doua lectură, a treia, a patra şi tot aşa mai departe. Dar la īnceput nu trebuie să ne lipsim de plăcerea de a citi această carte, de a ne bucura de o poveste īn care există cīntul, muzicalitatea, naraţiunea şi, fireşte, poezia.
E important să nu privim totul doar ca pe o simplă convenţie artistică, ci ca pe aventura unui crez fiindcă, abia examinīnd astfel lucrurile, putem accepta că Dante a mers cu adevărat īn Infern, īn Purgatoriu şi īn Paradis. Trebuie, totodată, să avem şi tăria de a scruta profunzimea simbolică a gīndurilor poetului, să nu ne minţim ca īn cunoscuta anecdotă despre omul care caută o cheie pe jos, sub un felinar. Trece unul şi īl īntreabă: Ce faci? / Caut cheia. / Ai pierdut-o aici? / Nu, am pierdut-o mai īncolo. / Şi atunci? De ce o cauţi aici? / Pentru că aici e lumină şi se vede.
Benigni īşi īnvaţă totodată spectatorii să nu ia prea īn serios exagerările dantologilor şi dantomanilor care, din dorinţa de-a surprinde cele mai mărunte amănunte legate de divinizatul poet, azi-mīine vor ajunge să pună inscripţii pe străzile Florenţei: Esattamente sotto a questa striscia, ci veniva Dante a far la piscia (Exact sub aceste afişe, venea Dante să se pişe).
După īncălzirea şi cucerirea publicului, prin verva sa dezinhibată şi nonconformismul exploziv, actorul trece la cel de-al doilea moment al spectacolului. Se īncepe lectura cīntului propus pentru seara respectivă. Se īnaintează pe sintagme, versuri emblematice, rareori o terţină īntreagă. Cuvintele poemului sīnt īntrerupte de ample explicaţii punctuale, de o mare precizie, cu paranteze ironice, cu trimiteri implicite la exegeza autorizată. Se realizează totodată o descriere a personajelor relevante ale Divinei Comedii, a personalităţilor īnfăţişate, precum şi o actualizare a expresiilor medievale, a contextelor istorice şi a conflictelor politice de atunci. Īn toate aceste detalii, Benigni ilustrează o extraordinară, o impecabilă cunoaştere a conţinuturilor ştiinţifice pe care le transmite spectatorilor săi. Astfel, pe neobservate, īntīlnirea alunecă dinspre o reprezentaţie amuzantă, uneori poate frivolă, către o conferinţă īn toată legea, de cea mai deplină autoritate profesională.
După ce īntregul cīnt dantesc a fost parcurs, pe īndelete, prin revelarea unor ascunzişuri pe alocuri surprinzătoare chiar şi pentru cunoscători, survine a treia etapă. Luminile se micşorează, se creează un semiīntuneric misterios, iar protagonistul lasă textul scris deoparte şi se apropie, cu microfonul īn mīnă, de marginea scenei. Aici, cu o atitudine de mare sobrietate, pe un ton adīnc, pronunţīnd cuvintele distinct şi tăios, porneşte să recite din memorie zecile de versuri pe care tocmai le explicase, insistīnd, de această dată prin intonaţie, asupra valenţelor artistice, subliniind virtuţile eufonice, accentuīnd pasajele tragice.
Finalul reprezentaţiei e marcat, de obicei, prin momentul de tăcere impresionată a publicului, ce parcă ezită să rupă vraja spectacolului, īnainte de-a izbucni īn urale frenetice şi aplauze dezlănţuite. Iar entuziasmul oamenilor e cīt se poate de īntemeiat, căci Roberto Benigni, după ce i-a făcut să rīdă īn hohote, i-a ajutat să devină mai cizelaţi (prin descoperirea secretelor marii poezii) şi i-a īmpins, īn cele din urmă, să mediteze la īnsuşi tragismul condiţiei umane. O triplă performanţă, ce se poate obţine doar īntr-un asemenea fabulos one man Dante Show.