Laszlo Alexandru

 

O MINCIUNĂ SĂ-ŢI MAI SPUN

 

 

            Încăpăţînarea lui Paul Goma şi a ciracilor săi de-a minţi mă obligă şi pe mine la încăpăţînarea de-a dezminţi. Mergem aşadar înainte, pînă cînd măsluitorii se vor epuiza, striviţi de lehamitea generală. Despre ce e vorba, din nou?

          Într-un dialog public, pe care l-am purtat în 2002 cu Ion Solacolu, am dezbătut două probleme distincte: antisemitismul din perioada celui de-al doilea război mondial, precum şi soarta schimbătoare a basarabenilor. Mi-am exprimat opinia că cele două subiecte nu au aceeaşi pondere de tragism şi nu trebuie cîntărite cu aceeaşi unitate de măsură. Pe de o parte, evreii au fost decimaţi, avînd de suportat tragedia Holocaustului. Pe de altă parte, de-a lungul cîtorva decenii de la începutul secolului XX, Basarabia a fost guvernată de la Bucureşti, iar românii de-acolo şi-au găsit totuşi unele reparaţii. Orice s-ar spune, evreii şi basarabenii n-au fost, în egală măsură, victime ale istoriei. Şi, mai ales, destinul schimbător nu justifică prin nimic tentativele unora (basarabeni de-atunci sau de-acum) de a-şi prelungi obsesiile antisemite, sub pretextul autovictimizării. Aşa am gîndit lucrurile, aşa le-am expus. Cine dorea să intre în dialog cu mine, era liber s-o facă, dar cu singura condiţie de a nu-mi deforma punctele de vedere.

          Cu surprindere m-am pomenit, însă, cu o primă pereche de răstălmăciri, din direcţia unui Mircea Stănescu (plagiator notoriu şi traducător-editor de antisemiţi). Acesta descoperea gînduri şi afirmaţii ale mele pe care niciodată nu le gîndisem, niciodată nu le rostisem. Sub privirea lui împăienjenită, devenisem “doar aliatul victimelor evrei, nu şi al victimelor basarabeni”. Eu făceam distincţia între mere şi prune, el insista că fructele au sîmburi. Eu ziceam că între mere şi prune există diferenţe de formă şi dimensiune, el persevera că argumentaţia mea etică este “şi chioară[,] şi şchioapă”. M-am limitat, cu lehamite, la a-i da o replică şi mi-am văzut de drumul meu.

          Dar iată că, în spaţiul public autohton, calomnia nu moare şi nu piere: evoluează. În recentul volum de Dialog dintre Flori Stănescu şi Paul Goma (Buc., Ed. Vremea, 2008), parizianul cu imaginaţie bogată perseverează în minciuni lansate la adresa mea: “Laszlo Alexandru – care declara, negru pe alb – tot în Columna lui Grigurcu – şi tot în necunoştinţă de cauză – că el se simte mai aproape de victimele evrei, decît de victimele români (din Basarabia!)…” (vezi p. 124). Detaliul că, în ultima vreme, frazele şlefuite de Paul Goma abundă în explicative incidentale e chiar neglijabil în contextul dat.

          Oricum aflasem deja, din direcţia romancierului bellevillian şi a delicateţii ce-l caracterizează, că particip la conspiraţii mondiale vizînd cenzurarea cărţilor sale (deşi mi-am luat timp să-i editez una şi să-i prefaţez alta). Că sînt un tip servil, că sînt lipsit de convingeri personale, că am primit din partea ocultelor evreieşti universale “fonduri, local, secretare, automobile (şi benzină!), şoferi” – azi-mîine poate şi vreo insulă în Oceanul Pacific… Faptul că apare acum, la şase ani distanţă şi, reluînd insanităţi lansate de un plagiator din Bucureşti, le pigmentează cu fandacsii personale, ori le garniseşte cu pseudo-trimiteri bibliografice (?) nu-i transformă încă bîlbîielile calomnioase în ghiocei neprihăniţi.

          Repet aici promisiunea că voi răspunde şi pe viitor, fără ezitare, la toate minciunile gogonate pe care le va mai lansa la adresa mea şi îi transmit urarea clasicizată: “A se slăbi, Coane Paulică!”.