Laszlo Alexandru

 

O MINCIUNĂ SĂ-ŢI MAI SPUN

 

 

            Īncăpăţīnarea lui Paul Goma şi a ciracilor săi de-a minţi mă obligă şi pe mine la īncăpăţīnarea de-a dezminţi. Mergem aşadar īnainte, pīnă cīnd măsluitorii se vor epuiza, striviţi de lehamitea generală. Despre ce e vorba, din nou?

          Īntr-un dialog public, pe care l-am purtat īn 2002 cu Ion Solacolu, am dezbătut două probleme distincte: antisemitismul din perioada celui de-al doilea război mondial, precum şi soarta schimbătoare a basarabenilor. Mi-am exprimat opinia că cele două subiecte nu au aceeaşi pondere de tragism şi nu trebuie cīntărite cu aceeaşi unitate de măsură. Pe de o parte, evreii au fost decimaţi, avīnd de suportat tragedia Holocaustului. Pe de altă parte, de-a lungul cītorva decenii de la īnceputul secolului XX, Basarabia a fost guvernată de la Bucureşti, iar romānii de-acolo şi-au găsit totuşi unele reparaţii. Orice s-ar spune, evreii şi basarabenii n-au fost, īn egală măsură, victime ale istoriei. Şi, mai ales, destinul schimbător nu justifică prin nimic tentativele unora (basarabeni de-atunci sau de-acum) de a-şi prelungi obsesiile antisemite, sub pretextul autovictimizării. Aşa am gīndit lucrurile, aşa le-am expus. Cine dorea să intre īn dialog cu mine, era liber s-o facă, dar cu singura condiţie de a nu-mi deforma punctele de vedere.

          Cu surprindere m-am pomenit, īnsă, cu o primă pereche de răstălmăciri, din direcţia unui Mircea Stănescu (plagiator notoriu şi traducător-editor de antisemiţi). Acesta descoperea gīnduri şi afirmaţii ale mele pe care niciodată nu le gīndisem, niciodată nu le rostisem. Sub privirea lui īmpăienjenită, devenisem “doar aliatul victimelor evrei, nu şi al victimelor basarabeni”. Eu făceam distincţia īntre mere şi prune, el insista că fructele au sīmburi. Eu ziceam că īntre mere şi prune există diferenţe de formă şi dimensiune, el persevera că argumentaţia mea etică este “şi chioară[,] şi şchioapă”. M-am limitat, cu lehamite, la a-i da o replică şi mi-am văzut de drumul meu.

          Dar iată că, īn spaţiul public autohton, calomnia nu moare şi nu piere: evoluează. Īn recentul volum de Dialog dintre Flori Stănescu şi Paul Goma (Buc., Ed. Vremea, 2008), parizianul cu imaginaţie bogată perseverează īn minciuni lansate la adresa mea: “Laszlo Alexandru – care declara, negru pe alb – tot īn Columna lui Grigurcu – şi tot īn necunoştinţă de cauz㠖 că el se simte mai aproape de victimele evrei, decīt de victimele romāni (din Basarabia!)…” (vezi p. 124). Detaliul că, īn ultima vreme, frazele şlefuite de Paul Goma abundă īn explicative incidentale e chiar neglijabil īn contextul dat.

          Oricum aflasem deja, din direcţia romancierului bellevillian şi a delicateţii ce-l caracterizează, că particip la conspiraţii mondiale vizīnd cenzurarea cărţilor sale (deşi mi-am luat timp să-i editez una şi să-i prefaţez alta). Că sīnt un tip servil, că sīnt lipsit de convingeri personale, că am primit din partea ocultelor evreieşti universale “fonduri, local, secretare, automobile (şi benzină!), şoferi” – azi-mīine poate şi vreo insulă īn Oceanul Pacific… Faptul că apare acum, la şase ani distanţă şi, reluīnd insanităţi lansate de un plagiator din Bucureşti, le pigmentează cu fandacsii personale, ori le garniseşte cu pseudo-trimiteri bibliografice (?) nu-i transformă īncă bīlbīielile calomnioase īn ghiocei neprihăniţi.

          Repet aici promisiunea că voi răspunde şi pe viitor, fără ezitare, la toate minciunile gogonate pe care le va mai lansa la adresa mea şi īi transmit urarea clasicizată: “A se slăbi, Coane Paulică!”.