Laszlo Alexandru

 

ŢÎFNĂ CU CIUCURI

 

 

            Nu cu mult timp în urmă, Nicoleta Sălcudeanu îşi manifesta interesul pentru viaţa publică într-un mod neaşteptat, admiţînd hodoronc-tronc: “Trebuie să încep cu o autodelaţiune. Am semnat şi eu o declaraţie la Securitate” (vezi Cultura, nr. 35/17.08.2006). De la nivelul unui asemenea ascendent eroic, gălăgioasa gazetară culturală se dezlănţuia apoi împotriva procesului de asanare din societatea noastră, condamna încercările răzleţe de deconspirare a foştilor colaboraţionişti, ne explica doctă cum între un turnător şi deconspirarea unui turnător există o mare echivalenţă, în ordinea lipsei de moralitate (“mi-e silă de abjecta deconspiradă implantată în lumea literelor, o formă de turnătorie şi asta”), cum macularea colectivă şi generalizată era oricum inevitabilă (“sînt convinsă că, dacă ar mai fi durat, n-ar fi scăpat nimeni de racolare. Poate nici n-a scăpat nimeni, într-un fel mai subtil”) etc. etc.

          Procesele – lipsei – de conştiinţă pe care şi le face retroactiv N.S. o privesc pe de-a-ntregul şi n-are decît să şi le păstreze, sub formă de monopol privat. Dar atunci cînd, de la genunchiul broaştei, îşi ridică vocea să le dea celor din jur lecţii de dans într-un picior, insistenţa impenitentă devine sîcîitoare. Cucul se vrea privighetoare.

          N-am împărtăşit niciodată nihilismele ei tendenţioase şi, de-a lungul activităţii mele publicistice, i-am contrazis eforturile de-a amesteca albul şi negrul. Era inevitabil să-mi iau de la ea tainul de insulte. În tentativele frenetice de a-i trage şuturi pe sub masă cărţii recent publicate de Alexandra Tomiţă (O istorie “glorioasă”. Dosarul protocronismului românesc), impavida admiratoare de turnători şi securişti Sălcudeanu deraiază şi pe la “neprofesionalismul, urechismul şi calibanismul contribuţiilor” polemice ale lui Laszlo Alexandru (vezi rev. Viaţa Românească, nr. 3-4/2008). Mai rupe trei bastoane şi pe spinarea “judecăţilor umorale, grosiere, precum cele din cartea-trialog Grigurcu-Laszlo-Pecican”. Aferim, doamna şef-contrabas! Diferenţa dintre o declaraţie semnată la Securitate şi un articol semnat în revistă e că, în prima situaţie, trebuie să fii mai precis(ă) în detalii şi argumente. Pe cînd la gazetă merge şi aşa, doar cu etichetări din vîrful condeiului.

          Iar cînd e vorba de profesie, mai mare jalea de ce anume ţi se-arată privirii. Pentru marea specialistă în flatus vocis, amplul serial analitic în opt părţi Cultura română între comunism şi naţionalism, publicat odinioară de Mircea Martin în paginile revistei 22, devine un… “interviu conjunctural” (?). Între un studiu academic şi un interviu probabil că mai există, pe ici pe colo, niscaiva deosebiri. Ca să nu mai vorbim despre părerea care îi reproşează Alexandrei Tomiţă stîngăcia de-a se lua după opiniile neserioase ale unui Mircea Martin şi gafa de-a “subevalua puncte de vedere adverse mult mai profesioniste şi mai în cunoştinţă de cauză, cum cele ale lui C. Stănescu – rafinat cunoscător al istoriei literare recente”. Atunci cînd, între studiul academic elaborat de M. Martin şi activitatea ieftin-gazetărească a lui C. Stănescu, cineva ca Nicoleta Sălcudeanu îl discreditează pe cel dintîi, în schimb îl acreditează pe al doilea, opţiunea ne spune multe despre calitatea emiţătorului de judecăţi. Dar a-l promova, la pachet, pe alde C. Stănescu, frenetic propagandist comunist de-o viaţă, ba la Scînteia, ba la Scînteia tineretului, ba la Adevărul, ba la Adevărul literar şi artistic, pînă la gradul de – risum teneatis! – “rafinat cunoscător” de literatură, asta ţine nu doar de incompetenţă, ci şi de neruşinare. E greu să mai publici azi pe la Cultura, fără să te guduri pe lîngă redactorii din cazarmă…

          În consistenta ei cercetare, Alexandra Tomiţă consemnase eforturile “rafinatului” C. Stănescu de-a trage sforile şi de-a îngloba, în mod fraudulos, o personalitate de talia lui Mircea Zaciu printre pionierii protocronismului (vezi p. 86 etc.). Însă, precizează limpede autoarea studiului, M. Zaciu a rămas mereu, de-a lungul anilor, pe lista “antiprotocroniştilor declaraţi” (vezi p. 218 ş.a.). Ce noroc că vine acum o Nicoleta Sălcudeanu şi, în recenzia ei despletită, îi reproşează tocmai Alexandrei Tomiţă că l-ar include pe M. Zaciu printre protocronişti şi, cu aceeaşi mişcare, îl complimentează pe C. Stănescu pentru cît e de “rafinat”…!

          Rea-credinţă, falsificare patentă, tendenţiozitate, umoare neagră, neprofesionalism în selectarea surselor, violenţe gratuite de limbaj – cam multe bube într-o singură luare de cuvînt. Nicoleta Sălcudeanu e rugată să cînte la altă masă.