Laszlo Alexandru
ACADEMIA
BELFERILOR
Destinul senectuţii. A fi bătrīn
īn Occident reprezintă momentul
recapitulării. Desprinderea de stresul administrativ deschide calea
către mai multă lectură, plimbare cu nepoţii prin parc,
simpozioane onorifice, excursii de agrement. Savanţii la vīrste venerabile
devin mentori īnţelepţi ai generaţiilor ce vin din urmă.
Nimic din toate acestea, pe piciorul
nostru de plai. De luni īntregi asistăm la spectacolul dizgraţios al
pensionărilor constipate. Pseudo-mentoratele s-au cimentat sub formă
de paşalīcuri; catedra a devenit tejghea pe care, la numele
producătorului, stă scrisă deviza ŞTII TU CINE SĪNT EU?. Gardul dărăpănat
ascunde tot mai anevoie leopardul nesătul de sīnge proaspăt. Cocota
la pensie dă cu ruj, pune fard şi rīnjeşte īn oglindă:
totuşi, mai am farmec. Savantul expirat tīnjeşte după articole
de slavă, supunere necondiţionată şi adulaţie. Nimic
nu e prea mult pentru a-şi putea şopti īn faţa oglinzii:
totuşi, mai am farmec. Nici răsturnarea scării valorice, nici
īncălcarea regulamentelor propriei instituţii, nici
nedreptăţirea tinerilor capabili, cu rezultate verificate, nici
despotismul, nici manevrarea subtilă a angrenajului birocratic.
Citim presa ultimelor
săptămīni şi ne crucim de inventivitatea devastatoare a
nemuritorului Eugen Simion. Cītă aplicăţiune īn a īncuraja
non-valoarea, ce tenacitate īn a-şi īndepărta numele consacrate, ce
īnverşunare īn a bloca proiectele ştiinţifice spontane, īn
favoarea obsesiei monumentale! Nici un abuz nu e prea mult īn calea
neo-Conducătorului. Cercetători prestigioşi, care s-au afirmat
prin eforturi proprii, se văd răsplătiţi cu
nedreptăţi scandaloase. (Vezi cazul Cristina Bīrsan, īnscrisă la
Paris la al doilea doctorat, dar concediată la Bucureşti. Vezi cazul
Ileana Stănculescu, premiată cu mustrări verbale şi
ameninţări de concediere pentru performanţa unui stagiu de
cercetare la Roma, īn Italia. Vezi cazul Liliana Corobca, autoare premiată
şi editoare zeloasă, titulara unui doctorat īn filologie, dar mereu
ameninţată cu spectrul confiscării jumătăţii de
salariu, oricum mizerabil, pe care-o mai primeşte.) Scriitori vizibili
(Dan C. Mihăilescu) sau gazetari culturali perseverenţi (Nicolae
Florescu) au fost īndepărtaţi din Institutul de Istorie şi
Teorie Literară George Călinescu al Academiei Romāne. Nici n-a fost
prea greu. Era suficient să le iei textele redactate īn cadrul temei de
plan, să le transcrii agramat, să le elimini pasajele mai importante,
să le introduci altele, neghioabe, dar să le păstrezi
semnătura, fără a le mai solicita acordul: opţiunea este
īntre plecare sau discreditare. Roxana Sorescu a trīntit uşa, acuzīnd
agonia cercetării romāneşti instituţionalizate īn domeniul
literaturii şi solicitīnd publicarea unor liste de interes colectiv:
salariile primite īn Institut, numele celor excluşi din Institut,
procesele intentate de salariaţi conducerii Institutului.
Cercetătoarea Cătălina Velculescu arată că, sub cupola
Academiei, timpul bălteşte īnţepenit: īnainte de 1989 venea
partidul comunist să le dicteze subiectele de lucrări colective, acuma
vine Eugen Simion. Se plīnge public şi Cristina Deutsch de riscurile
deprofesionalizării, sub cizma simi(on)escă: Noi nu mai facem
muncă de cercetare, ci de arhivare şi inventariere. Specialiştii
pleacă, sectoarele de cercetare rămīn descoperite.
Cīnd camera are geamurile oblonite
şi uşa se deschide unilateral, doar către ieşire,
īnăuntru miroase a rīnced, prin colţuri creşte mucegaiul,
şobolanii chiţcăie zglobiu, iar păianjenii se
leagănă ca Tarzan. Cine să mai dea cu mătura? Boss-ul, dacă
mai trece prin zonă, īşi face o autoinspecţie, avīnd īn vedere
că directorul Eugen Simion īl are ca şef direct pe preşedintele
de secţie Eugen Simion. Pe vremea cīnd era preşedinte al Academiei,
E. Simion mai era şi preşedintele Secţiei de filologie şi
literatură a Academiei, care superviza institutele de profil. Vorba unui
scriitor: luaţi un cerc, mīngīiaţi-l: va deveni vicios!.
Există două căi de a
combate murdăria urīt mirositoare: dai cu săpun pentru a
īnlătura cauza, sau dai cu parfum, pentru a diminua efectul. La īndemīna
spiritelor totalitare a stat mereu cosmetizarea dezastrelor, cu sprijinul
scutierilor şi al purtătorilor de vorbe. Ce se făcea Eugen
Simion (pe numele din buletin: Ion Simion) dacă nu exista īn publicistica
literară şi un ceva mai tīnăr Ion Sim(ion)uţ? Cum e turcul,
şi pistolul! Unii protestează, la limita epuizării, īmpotriva
demnităţii personale īncălcate, a activităţii
ştiinţifice blocate, a dezvoltării profesionale obstaculate
(vezi Observator cultural nr. 365 /
2007; id., nr. 370 / 2007; id., nr. 372 / 2007 ş.a.). Īn
schimb, clona academică orădeană īndeamnă proletcultist la
suflecarea mīnecilor (vezi Sus grinda,
dulgheri!, īn Romānia literară
nr. 11 / 2007; sau Criza de la DGLR,
īn id., nr. 12 / 2007). Nu
contează că sīntem abuzaţi, important e să
īnălţăm mausoleul. Ce personaj hibrid, complex, e totuşi Ion
Simionuţ: la un capăt latră, la celălalt dă din
coadă
Şi nu e vorba
despre un simplu accident de traseu. Rugina aberaţiei roade la
īnsăşi temelia structurilor de organizare. Acest lucru l-au
īnţeles deja tinerii cercetători de la Institutul de Istorie A. D.
Xenopol din Iaşi, al aceleiaşi Academii Romāne. Īntr-o bună zi
s-au uitat īn calendar şi au văzut că mandatul Consiliului
Ştiinţific al institutului lor expirase de vreun an (īn ianuarie
2006). Aşa că la 27 martie 2007 s-au īntrunit şi-au ales, īn mod
statutar şi democratic, un nou Consiliu Ştiinţific. Ghinionul
unor pensionabili a fost că la vot n-a ieşit cine ar fi trebuit, iar
structurile de conducere au fost simţitor īmprospătate cu sīnge
tīnăr. Asta e inacceptabil! Directorul Institutului A. D. Xenopol,
venerabilul academician Alexandru Zub, a dat fuga, speriat, şi i-a
solicitat sprijinul superiorului său ierarhic, stimabilul academician
Alexandru Zub, preşedintele secţiei de profil. După o dezbatere
pesemne furtunoasă, istoricul din Iaşi a reuşit să-l
convingă pe istoricul de la Bucureşti. Ceea ce unul a votat,
celălalt a suspendat. Pentru ca lucrurile să culmineze īn
caraghioslīc, Lolek şi Bolek i-au cerut un autograf de aducere la
cunoştinţă istoricului Dan Berindei, vicepreşedintele
Academiei Romāne, deoarece, potrivit confesiunii birocratului dedublat, cum ar
fi sunat o adresă trimisă de Alexandru Zub, ca preşedinte al
Secţiei, către Alexandru Zub, director al unui institut din
subordine? (vezi rev. 22, nr. 16 /
2007). De ce să ne mai mirăm atunci că istoricii dr. Liviu Brătescu, drd.
Mihai Chiper, drd. Cătălina Chelcu, drd. Marius Chelcu, drd. Adrian
Cioflāncă, dr. Dorin Dobrincu, drd. Alexandru Istrate, dr. Andi Mihalache,
drd. Cătălina Mihalache, drd. Bogdan Moşneagu, dr. Paul Nistor,
dr. Leonidas Rados, dr. Flavius Solomon, dr. Petronel Zahariuc s-au considerat
traşi īn piept şi au făcut tărăboi īn presă?
Orice Simion
īşi are Simionuţul. Īn această situaţie a ţīşnit
pe metereze jurnalista Sabina Fati, care a īnfierat cu viguroasă indignare
ingratitudinea tinerilor istorici (inocenţii nemulţumiţi īl pun la
zid pe profesorul care le-a deschis uşi, le-a pus la dispoziţie
propria bibliotecă, propriul timp, propriile relaţii, pentru a deveni
mai mult decīt sīnt). Nu se īnşală prea mult īn diagnoză cea
despre care se spune prin tīrg că şi-a pregătit doctoratul chiar
cu venerabilul academician, devenind astfel ea īnsăşi mai mult decīt
este. Iată o frumoasă atitudine a progresistei publiciste de pe malul
noroios al Dīmboviţei: īntre gratitudine şi deontologie a ştiut
să aleagă oportun.
Academia unei
ţări ar trebui să reprezinte forul suprem de respectabilitate.
Vocea ei ar trebui să răsune impunător, senin, limpede,
obiectiv. Vocea competenţei şi a profesionalismului fără
echivocuri. Īn loc de toate acestea, principala noastră instanţă
ştiinţifică a devenit taverna mişmaşurilor, spelunca
aranjamentelor pe genunchi (tu semnezi aici, eu semnez dincolo), institutul
naţional al geriatriei ofensive şi ofensatoare. Pīnă cīnd
intervenţii decisive īn direcţia unor schimbări statutare
esenţiale nu vor fi realizate, imnul instituţiei va rămīne un
cīntec de jale, iar drapelul ei stindardul corsarului cu cap de mort.
Cīnd treburile nu
merg bine īn mecanismul de guvernare a unei ţări, chemăm
mecanicul: organizăm un referendum. Din nefericire nu se poate organiza
referendum şi pentru primenirea unei academii, pentru sensibilizarea unor
academicieni, pentru responsabilizarea unor nemuritori. Ar fi extrem de trist
ca, īn Romānia, doar biologia să mai salveze Academia.