Laszlo Alexandru

 

VICEVERSA!

 

 

            Publicistul Dan Culcer de la Paris, incluzînd “Roata ţiganului” printre exerciţiile sale sportive preferate, se gîndeşte să ne comunice cum se văd lucrurile cînd stai cu capul în jos. Dacă îi luăm bîlbîielile din Ziua (de sîmbătă, 3 martie 2007) şi le răsucim pe invers, poate că ne mai apropiem oarecum de normalitate.

            Tema antisemitismului delirant din ultimii ani al lui Paul Goma nu mai avea oricum nevoie de nuanţări suplimentare, din partea dubioşilor săi ciraci de dată recentă, care încearcă să picteze chipul realităţii în culorile războiului. Aceleaşi lucruri s-au tot spus şi respus pînă la sastiseală. Citatele reprobatoare din gîndirea contorsionată a fostului disident au curs grindină, cu zecile. Studiile, polemicile, intervenţiile clarificatoare şi-au făcut pîrtie largă în publicistica de toate nuanţele şi orientările, în ţară şi peste hotare. Nu mai lipsea şi un Dan Culcer, care să ne explice doct cum foaia albă de hîrtie are culoarea cărbunelui, sau cum undele Begăi transportă aromă de ghiocei.

            Că primăria din Timişoara l-a ignorat pe Paul Goma, în toţi anii cînd scriitorul susţinea idei civice, în schimb a sărit să-l premieze onorific îndată după virajul său antisemit, îi pare lui Dan Culcer un lucru firesc. Viceversa! Ocara pentru fapte de slavă şi slava pentru fapte de ocară sînt reacţii absurde. Timişorenii au tăcut chitic în anii ‘90, cînd marile cărţi ale lui Paul Goma erau în sfîrşit tipărite la noi şi cînd autorul se căţărase temerar pe baricada luptei democratice. În schimb la prima adiere de aberaţie supraetajată a istoricului de mucava, primarul ţărănist Ciuhandu a pescuit din fundul sertarului medalia onorifică. (De dragul adevărului trebuie totodată precizat că nu timişorenii l-au premiat mai întîi în ţară, după decembrie 1989, pe “scriitorul şi omul de valoare” Goma, aşa cum ne abureşte Dan Culcer din depărtări. Viceversa! Premiul Uniunii Scriitorilor i-a răsplătit încă din 1992 romanul Ostinato apărut la Editura Univers.)

            Că ambasadorul statului Israel, exprimîndu-şi protestul împotriva premierii de la Timişoara a lui Paul Goma, ar fi “crezut de cuviinţă să intervină chiar în mersul justiţiei la români” este o altă halucinaţie din recuzita fumigenă a zgomotoşilor cu tupeu. Viceversa, domnule Culcer! Să aşezăm lucrurile în ordinea lor cronologică. Ambasadorul Israelului a intervenit pentru a restabili imaginea socială perturbată, pentru a corecta ofensa publică. Primarul Ciuhandu a fost de fapt cel care a încercat, anterior, să influenţeze mersul justiţiei, atribuind cetăţenia de onoare unui om contestat. Căci ce altceva înseamnă să-l feliciţi călduros şi să-l premiezi duios tocmai pe insul acuzat pe o duzină de voci că e antisemit?!

            “Presa dă de ştire că ambasadorul s-ar fi adresat Ministerului de Interne. Ce-are a face acest Minister cu decizia, în cunoştinţă de cauză, a unor deputaţi [de fapt: consilieri – nota L.A.] municipali, aleşi de cetăţenii oraşului Timişoara şi pe care îi reprezintă?”, se miră cu feciorelnică inocenţă amicul antisemitului. Păi tocmai asta e dovada că protestul ambasadorului – adresat Ministerului de Interne – nu intervenea în afaceri ale Justiţiei (căci ar fi greşit adrisantul!), ci viza o problemă de administraţie publică şi de imagine socială.

            Atît Maurice Papon cît şi Paul Goma sînt “două personalităţi acuzate de antisemitism” şi “implicate într-un proces”, ne asigură Dan Culcer. Non idem est si duo dicunt idem. În timp ce francezul a fost deja acuzat şi condamnat, românul a recurs la trucul ieftin de a se propulsa (el însuşi!) ca acuzator. În timp ce Papon “a făcut o vreme puşcărie, apoi pentru raţiuni de sănătate a fost lăsat să-şi sfîrşească zilele la casa lui”, Goma pozează cotidian, dintr-un profil, în victimă demnă de compătimit, din celălalt profil în erou care strînge cu grebla volume scandaloase tipărite şi onoruri publice decernate. Deh, schizofrenia antisemitismului românesc.

            Nici pomeneală că Paul Goma ar fi scris “o carte de reconstituire istorică, un studiu bazat pe informaţii obiective dar integrînd în final o ipotez㔠discutabilă, cum ne minte Dan Culcer de la obraz. Viceversa! Încă din prima frază, din primul alineat al cărţii Săptămîna Roşie... se proclamă ca axiomă culpa evreilor, care ar fi provocat prin “agresiunile” lor Holocaustul. Celelalte sute de pagini vin doar ca un apendice la aberaţia iniţială. Problema foarte gravă a volumului nu stă în concluziile neadevărate, ci în premisele mincinoase.

            Calificarea drept antisemită a activităţii din ultimii ani a lui Goma n-a venit mai întîi din partea “unor activişti evrei, dintre care unii foşti activişti de partid comunist” şi nici a unor scriitori “care aveau motive personale să nu-l agreeze pe Paul Goma”. Viceversa, domnule Culcer! Cel dintîi care l-a acuzat deschis în România, cu dovezi şi citate, pe Paul Goma de antisemitism am fost eu însumi, încă din 2002. Pînă atunci treceam în ochii “binevoitorilor” drept un avocat al lui Goma, întrucît îi dedicasem zeci de comentarii elogioase, îi prefaţasem Jurnalul şi-i îngrijisem Scrisorile întredeschise. De unde această răsucire a mea? Nu cumva din prealabila piruetă scandaloasă a obiectului analizelor mele?

            Atunci cînd Paul Goma (acreditînd după o jumătate de secol propaganda antonesciană) pune vina Holocaustului din România pe seama agresiunilor antiromâneşti din Basarabia, acestea nu mai sînt “efecte de stil” şi “metonimii”, domnule Culcer. Viceversa! Roman Jakobson şi lingvistica americană nu sînt cîrpă de şters pentru gîndirea rasistă. Degeaba încercaţi să minimalizaţi enormitatea. Stilistica nu are puterea de a ascunde minciuna, iar metonimia nu constituie pardesiul de primăvară al neadevărului.

            “Nimeni dintre acuzatori nu a făcut vreo demonstraţie temeinică”, ne plictiseşte spre final gimnastul încărunţit. Viceversa, domnule sofist! Aruncaţi o privire (inclusiv pe internet) asupra intervenţiilor mele (Paul Goma antisemit, Păcală învaţă istorie, Un protest avortat, Goma la tribunal etc. etc.) şi apoi mai vorbim. Dacă, din crasă rea-credinţă, la “Paul Goma Fan Club” nu se citesc şi nu se citează decît scrieri cu savoare de aghiasmă, nu înseamnă că realitatea se pliază pe castelele de nisip din Belleville.

            Ajunge cu explicaţiile, domnule Dan Culcer, sau trebuie s-o luăm iarăşi de la capăt, pînă pricep şi oamenii grei de cap şi cu obrazul gros?