Laszlo Alexandru
PAŞI DE RAC
Pe fundalul intrării României în clubul
ţărilor democrate europene, cîteva gesturi recente sînt de
natură să ne împingă înapoi, de unde am plecat, şi să ne
stîrnească îngrijorarea. În loc să ne amenajăm cu simţ
practic viitorul, stăm să ne fardăm trecutul. La începutul lunii
decembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti a emis o sentinţă de
disculpare a mareşalului Ion Antonescu, a şefului Gărzii de
Fier, Horia Sima, şi a altor 19 membri ai Guvernului român din 1940,
privind crime comise în agresiunile din războiul spre Răsărit.
Conflictul armat împotriva U.R.S.S. e justificat prin nevoia de a se înlătura
starea de necesitate continuă şi iminentă. Nu discut aici
competenţa unui tribunal de a interpreta fapte de natură
istorică, politică sau militară. Nu mă refer nici la ofensa
morală, adusă automat sutelor de mii de morţi civili,
lăsaţi în urmă de ostilităţile frontului (printre ei,
numeroşi evrei exterminaţi în Transnistria). Sacrificarea
barbară a inocenţilor se vede acum răsplătită prin patalama
judecătorească. Gestul straniu al tribunalului din Bucureşti n-a
scăpat totuşi nesancţionat de mediile diplomatice (proteste
oficiale din Republica Moldova şi Rusia), ori jurnalistice occidentale (Le Monde). Acesta era oare momentul
potrivit pentru reabilitarea eroilor fascişti ai neamului?
În a doua jumătate a lunii ianuarie 2007, un escadron de
nume intelectuale răsunătoare a venit cu un apel solicitînd repunerea în drepturi a lui
Vintilă Horia. Scriitorul ne era înfăţişat ca victimă
inocentă a regimului comunist, care îl calomniase inventîndu-i un trecut extremist
şi gonindu-l peste hotare. A trebuit să intervin cu ample citate din
presa anilor 1938-1941, pentru a reaminti roată împrejur că e vorba
de acelaşi propagandist Vintilă Horia care, în realitate, le-a
închinat cele mai neruşinate ode paranoice lui Hitler şi Mussolini.
N-am primit încă pînă azi un răspuns la uimirea mea: acesta era
oare momentul potrivit pentru a-l reabilita pe ferventul ideolog al
naţional-socialismului?
La sfîrşitul lunii ianuarie 2007, Municipiul
Timişoara a hotărît să-i confere lui Paul Goma cetăţenia
de onoare. Ce-i drept, disidentul Goma a protestat în anii 70-80 împotriva
ceauşismului fără a fi fost onorat decît în
străinătate (Franţa, Ungaria). Polemistul Goma a protestat în
anii 90 împotriva structurilor şi mentalităţilor ruginite din
lumea literară fără a primi decît bobîrnace sau insulte. Dar
îndată ce romancierul Goma se apleacă jignitor asupra trecutului
evreilor din România, dezvoltînd un limbaj de o delirantă violenţă
antisemită şi de o rară înverşunare obtuză,
iată-l savurat cu pompă şi copleşit de onoruri. Acesta era
oare momentul potrivit pentru a-l premia pe negaţionistul de serviciu al Holocaustului
românesc? Nimic mai trist, ca destin, decît să fii ocărît pentru
fapte de slavă şi să fii slăvit pentru fapte de
ocară...
În scamatoriile de la circ, se vîră batista albă în
pălărie şi aşteptăm să iasă porumbelul
păcii. În ingineriile sociale, omida ascunsă în cutele creierului nu se
mai preschimbă totuşi în fluture. Manipulanţii de serviciu de la
butoanele pe care scrie INTOXICARE sînt rugaţi insistent să plimbe
ursu.
(aprilie 2007)