O POVESTE ADEVĂRATĂ
Cluj,
14 martie 2004
Domnule Paul Goma,
Vreau să vă spun o poveste adevărată, din viaţa literară de azi.
1) În decembrie 2003, Laszlo Alexandru primeşte de la Gheorghe Grigurcu spre publicare în revista E-Leonardo un text semnat de Elvira Iliescu: o lungă linguşeală, compusă din citate peste citate pescuite din volumul Orient Expres. L.A. îl respinge instantaneu, jenat de subcalitatea materialului.
2) E.I., în faţa refuzului formulat în termeni politicoşi, reacţionează din nou cu violenţă, dar acum în sens invers: în ianuarie 2004 îi trimite lui L.A. o scrisoare insultătoare. Elogiul pătimaş s-a schimbat peste noapte în sudalmă incendiară. Toate calităţile anterioare ale lui L.A. s-au evaporat subit, lăsînd în urmă tot atîtea defecte. Ce băiat bun era L.A. cînd îl elogia pe Paul Goma! Însă acum, de cînd s-a disociat de Goma, E.I. se miră că L.A. îşi permite să scrie despre P.G., se întreabă dacă familia lui L.A. a făcut sau nu puşcărie, insinuează că L.A. e un mare laş etc. A publicat L.A. o amplă cercetare critică despre Nicolae Manolescu, elogiată de vreo zece critici pentru independenţa şi intransigenţa tonului? Nu contează! Vine E.I. şi-i reproşează exact pe dos obedienţa faţă de obiectul său de studiu. Pe scurt vorbind, tot ce-a fost alb a devenit negru şi viceversa, în deplină indiferenţă faţă de minimul verosimil: al tonului, al ideilor, al expunerii şi al demonstraţiei. Şi pentru că tot era vorba de o scrisoare personală a lui E.I. către L.A., expeditoarea mai face şi cîteva copii xerox şi le trimite în patru zări: lui G.G. la Tîrgu Jiu, lui P.G. la Paris şi pe unde o mai fi luminat-o cel de sus.
3) L.A., îndată ce primeşte originalul, răspunde pe puncte, cu argumente şi citate, corectează neadevărurile flagrante, după care în semn de protest rupe definitiv relaţiile cu E.I.
4) Paul Goma, citind fotocopia mesajului E.I., comentează cu groasă voluptate în Jurnalul său (vineri, 23 ianuarie 2004) aberaţiile şi minciunile azvîrlite în obrazul lui L.A. Nu stă să se împiedice în detaliile realităţii. Diaristul gustă cu încîntare bădărănia insultătoare a calomniei: Şi dă-i, şi zi-i-o de la obraz!; Şi dă-i! Şi urechează-l pe copilul Laszlo! [?!]; Şi pune-i capac!. După ce şi-a încheiat încîntat trebuşoara, P.G. îşi expune pe internet jurnalul.
5) L.A. i se adresează în scris lui P.G., solicitîndu-i să prezinte corect realitatea faptelor, să-i dea cuvîntul şi părţii lezate, să precizeze cauza conflictului, să-i consemneze deznodămîntul. Să respecte, adică, un elementar profesionalism în comunicarea de informaţii.
6) P.G. se apleacă din nou asupra subiectului în Jurnalul său, în ziua de joi, 26 februarie 2004. Sub ce formă? Reia, nemodificat, pasajul anterior incriminat, iar apoi comentează: Nu am nici un chef să mă justific: citatul există. Însă nu şi pentru Laszlo. Care de multă vreme nu mai vede pe unde calcă. Va să zică tot nimic despre cauza conflictului dintre L.A. şi E.I.! Tot nimic despre argumentele şi răspunsurile oferite de L.A.! Şi asta înseamnă pentru Paul Goma informare corectă a cititorilor?!
7) Aflîndu-se pe un teritoriu incomod, viclenia scoasă din mînecă de Paul Goma este să schimbe subiectul discuţiei. Nu va mai fi vorba, va să zică, despre suferinţele Elvirei Iliescu o problemă pe care diaristul ar fi fost dator s-o lămurească pînă la capăt. De-acum cunoştea dedesubturile afacerii. De ce nu ni le comunică şi nouă, celorlalţi cititori? Doar fiindcă faptele realităţii îi contraziceau satisfăcutele adnotări anterioare?
El sare însă la rezervele exprimate cu doi ani mai-nainte de L.A. împotriva lui P.G., care sînt reamintite pe ton reprobator: pasa antisemită, elogiul lui Antonescu, la unison cu Vadimică. Întrucît e vorba de fapte palpabile, oricînd documentabile prin ample citate din ultimele scrieri ale lui Paul Goma, diaristul se mulţumeşte să le consemneze dezolat, fără a le contrapune argumente.
8) Pentru a avea tacîmul complet, P.G. garniseşte platoul şi cu un set de minciuni flagrante şi jenante.
a) Îi atrăsesem Elvirei Iliescu atenţia să nu-mi dea lecţii pe domeniul comentariilor despre Paul Goma, întrucît activasem în zona respectivă cu cîţiva ani înaintea ei. Acum Goma notează: Despre asta era vorba? Fireşte: nu. Laszlo a sărit în apărarea mea în 1997, după apariţia Jurnalului I-II-III de la Nemira. Presupun că în 1997 Elvira Iliescu aflase, totuşi, de existenţa mea.
Îi răspund:
Nu este adevărat! I-am luat apărarea lui Paul Goma încă din 1992, în timpul confruntării lui cu Nicolae Breban pe marginea Uniunii Scriitorilor din Exil, şi am angajat o polemică eu însumi cu Marta Petreu (vezi Contrapunct, nr. 4/1992, p. 14). I-am luat apărarea lui Paul Goma la apariţia volumului Scrisori întredeschise şi am polemizat cu Cătălin Ţîrlea (vezi Timpul, nr. 8/1995, p. 24). I-am luat apărarea lui Paul Goma după ce şi-a anunţat candidatura la Preşedinţia României şi fuseseră publicate în Adevărul literar şi artistic fragmente calomnioase din dosarul lui de Securitate (vezi România literară, nr. 33 şi 34/1995, precum şi Lumea liberă de la New York şi Micro Magazin din California). În afara acestor texte explicit polemice în favoarea sa, alte zeci de remarci în sprijinul lui Paul Goma am presărat în mai toate textele publicate de mine de-a lungul anilor şi care pot fi găsite, consultînd indicele de nume, în toate volumele mele. Nu mai adaug prefaţa mea la Jurnalul lui. Nici campania polemică ce i-a urmat şi la care am participat din plin, susţinîndu-l împotriva scriitorilor: Ioan Buduca, George Pruteanu, Ion Simuţ, Ştefan Borbély, Monica Lovinescu, Gabriel Liiceanu, Gabriela Adameşteanu, Gabriel Andreescu, Alex. Ştefănescu etc. Nu vorbesc nici despre emisiunea televizată care a fost organizată de Mariana Sipoş.
Mai adaug:
După cum mi-a mărturisit într-o scrisoare, Elvira Iliescu a aflat de la mine (văzîndu-mă cum pledez la TVR 2 cauza lui Paul Goma) că ar fi ceva interesant pe-acolo şi s-a apucat să-i citească volumele. Asta se întîmpla în februarie-martie 1997
Am făcut tot ceea ce-am făcut din proprie iniţiativă. Aşa am crezut aşa cred şi acum că era bine. Dînd timpul înapoi, aş proceda la fel. Nu aştept recunoştinţă din partea nimănui. Dar am dreptul moral să-i pretind lui Paul Goma să nu mintă!
b) Un reflex folosit adesea de Goma în polemicile sale a fost să-i reproşeze interlocutorului laşitatea din timpul comunismului. Venind dinspre Paul Goma, personaj cu o ascendenţă biografică eroică, observaţia usturătoare putea avea întemeiere, chiar dacă îi conferea automat o certă superioritate morală în toate polemicile, indiferent de obiectul lor sau de adevărul lui. Să mă pomenesc însă eu cu această impertinenţă azvîrlită în obraz dinspre o Elvira Iliescu mi s-a părut incalificabil. I-am reamintit, va să zică, Miţei Baston detaliul că n-a lipsit mult să fiu împuşcat la 21 decembrie 1989, aşa că nu sînt şantajabil nici măcar la acest capitol. Comentează Goma în Jurnal: Elvira Iliescu scrisese Rîsul între 1981-1983, iar prin 1985 cu nesfîrşite-primejdii [sic!] scosese manuscrisul din România şi, la Paris, îl propusese spre editare Monicăi Lovinescu. Dacă aş judeca şi eu după maniera de a judeca a lui Laszlo Alexandru [sic!], l-aş întreba: ce făcea el în vremea aceea la frumoasa vîrstă de 19 ani? / Dar eu nu-l întreb. Îl las aşa neîntrebat. Ce facem noi acum? Vorbim vorbe? Mă întreabă şi pe mine Goma ce-am făcut înainte de 1989 (de parcă n-ar şti), sau nu mă întreabă? Dacă mă întreabă, îi răspund. Dacă nu mă întreabă, nu-i răspund. Îl rog doar să nu-mi atribuie propriile sale ticuri mentale tractoriste-întrebătoriste. Destul că le-au preluat deja Gabriel Andreescu şi Elvira Iliescu şi mi le-au servit gata încălzite.
Întrucît cei care au deschis mai tîrziu aparatele de radio riscă să nu mai priceapă nimic din această foşgăială, rezum în cîteva cuvinte întreaga tărăşenie. Paul Goma s-a apucat la bătrîneţe să scrie texte antisemite. Laszlo Alexandru, după ce l-a susţinut public vreo zece ani, s-a disociat de el. Elvira Iliescu, refuzată la publicare de Laszlo Alexandru, îi plăteşte poliţe ascunzîndu-se sub fustele lui Goma. Acesta din urmă îi plăteşte, la rîndul său, poliţe lui Laszlo Alexandru, slujindu-se de diverse viclenii: redă parţial conflictul, îi ocultează motivaţiile, îi trece sub tăcere deznodămîntul, schimbă pe neobservate planul discuţiei, face uitate prin hocus-pocus-uri o întreagă serie de fapte ale trecutului, îi atribuie propriile sale idei şi principii preopinentului.
V-am spus o poveste adevărată, din viaţa literară de azi.
Cu dezgust,
Laszlo Alexandru