Laszlo Alexandru

 

TERORIŞTII ÎMPOTRIVA STATULUI

Secolul XX a aparţinut numerelor mari, proporţiilor impresionante. Două războaie mondiale, două măceluri generalizate (Holocaustul şi Gulagul), două supraputeri politico-militare (S.U.A. şi U.R.S.S.). Secolul XXI pare să anunţe revanşa individului, revolta persoanei împotriva structurilor. Calea cea mai directă de confruntare a devenit terorismul. Atacul de la 11 septembrie 2001 asupra New Yorkului, la fel ca şi recenta acţiune criminală asupra şcolii din Beslan, au făcut să se cutremure din temelii două din cele mai mari state ale lumii. Revolta metafizică, proclamată de existenţialism la jumătatea secolului trecut, s-a transformat în agresiunile cît se poate de concrete la adresa stabilităţii sociale din prezent. De la celebra meditaţie teoretică “L’enfer c’est les autres”, azi am ajuns la îngrozitoarea concluzie practică “L’enfer c’est partout”.

După primul moment de oroare în faţa sutelor şi miilor de morţi nevinovaţi din rîndul populaţiei civile, gîndirea critică aleargă inevitabil spre cauzele şi circumstanţele acestor noi măceluri. Agresiunea teroristă împotriva Americii a fost urmată de replicile militare americane din Afganistan şi Irak – atacul împotriva Rusiei a fost precedat de agresiunea brutală rusească din Cecenia. Teroriştii arabi au vizat temeliile sistemului de valori şi ale modului de viaţă occidental – teroriştii ceceni au revendicat dreptul la independenţa politică statală. Pasagerilor din avioanele americane deturnate şi călătorilor din trenurile Madridului nu li s-au lăsat multe şanse de supravieţuire. Viaţa spectatorilor de la teatrul din Moscova şi a ostatecilor de la Beslan a depins de rezultatul unor negocieri nereuşite. Unii civili au murit cînd au fost atacaţi de terorişti, alţii cînd au fost “salvaţi” de trupele speciale. Diferenţele există şi ele trebuie recunoscute cu sinceritate.

Crima nu are justificare. Teroriştii nu au dreptul la circumstanţe atenuante. Acesta e un fapt care se cuvine proclamat cu tărie. Dar mintea noastră e obligată să facă un pas mai departe şi să se întrebe: oare statul agresat a fost în egală măsură vinovat, în Occident ca şi în Orient?

Am comite o eroare flagrantă dacă am pune semnul egalităţii între atacul împotriva unei democraţii şi atacul împotriva ruinelor unui imperiu totalitar.

(octombrie 2004)