Laszlo Alexandru

DOUĂ VORBE DESPRE “E-LEONARDO”

(www.eleonardo.tk)

1. Care este motivaţia înfiinţării revistei? De ce aţi ales exclusiv mediul virtual?

            Revista electronică poliglotă E-Leonardo a apărut în iunie 2003 şi reflectă efortul conjugat al scriitorilor Gheorghe Grigurcu, Laszlo Alexandru şi Ovidiu Pecican. Ideea i-a aparţinut ultimului (în ordine alfabetică!), iar “implementarea” tehnico-strategică celui de-al doilea. A fost vorba, ca impuls elementar, de instituirea unui nou mijloc de expresie, în contextul în care aproape toată media românească era sufocată şi suferindă sub cenzura politică pedeseristo-pesedisto-neocomunistă. Articolele sau intervenţiile de atitudine – inclusiv cele din domeniul cultural – îţi erau refuzate cu zîmbetul pe buze, atunci cînd nu se practica de-a dreptul carantinizarea anumitor persoane. După nivelul de trai care nu mai (prea) creştea, după libertatea de circulaţie care nu (prea) mai era, riscam să vedem confiscată, sub ochii noştri, şi ultima cucerire a lui decembrie ‘89: libertatea cuvîntului. Or asta devenea cu totul inacceptabil.

            Prezenţa exclusivă în mediul virtual a fost de asemeni rezultatul unei opţiuni deliberate. Fiind noi, toţi trei, scriitori, iar nu politicieni cu mătuşi-minune, nu ne permiteam luxul de a tipări pe banii proprii (inexistenţi) cîteva sute sau mii de exemplare de revistă, a cărei difuzare să fie apoi blocată de aceleaşi structuri care ne vîrîseră deja pumnul în gură. În schimb firul internetului aleargă vesel, nu s-a găsit încă politician să-i facă nod la capăt.

            Pasul următor a fost să facem din servitute o… virtute. Fiind conştienţi că mediul literar electronic era doar la începuturi, nu beneficia de pondere sau prestigiu, am combinat şi polistratificat mesajul nostru, în dorinţa de a-l face şi mai percutant. Astfel polemica, studiul istoric, cercetările de arhivă, memorialistica, poezia, proza, comentariul de teatru şi film, toate manifestările textului scris le-am acompaniat cu suportul muzical clasic (Bach, Beethoven, Chopin, Mozart, Schubert, Vivaldi etc.) şi cu fundalul pictural celebru (Autoportretul lui Leonardo da Vinci). Nu în ultimul rînd, fiecare număr al revistei beneficiază în final de Galeria de artă, unde pictori, fotografi sau designeri români sau străini au prilejul de a-şi expune lucrările.

            Cînd ne-am uitat în urmă la ce-a ieşit, ne-am bucurat. Dacă am fi avut bani, tipăream şi noi o revistă. Aşa, bogdaproste, am reuşit ceva mai mult.

2. Aveţi un program? Ce se conturează în durată prin acest proiect?

            Articolul-program cu care se deschide numărul 1 vă poate da un răspuns mai detaliat:

DE CE "LEONARDO"?

Leonardo încearcă să nu semene cu nimeni şi cu nimic. Îşi propune să fie o revistă neobişnuită, cu o periodicitate imprevizibilă, cu o difuzare întîmplătoare, cu un mesaj surprinzător şi cu o formă atipică. Sinteză de trecut şi viitor, analiză de prezent. Polemică dărîmătoare şi elogiu constructiv. Literatură cu muzică, istorie pe lîngă pictură, politică suprapusă peste delir.

Urlet şi plînset. Palmă şi mîngîiere. Mîngîieri ca o palmă.

Studiu ştiinţific şi teribilism dezinvolt. Note de subsol şi gesturi obscene. Bibliografie recentă şi datul cu tifla.

Plurilingvism.

Antipupincurism.

Întîlnire la o şuetă mică între Est şi Vest. Locul unde România şi Basarabia se iau de mînă şi se năpustesc spre spaţiul Schengen. Adresa unde Occidentul descoperă o altă faţă – mai onorabilă, mai cultivată, mai atrăgătoare şi mai spectaculoasă – a rudelor sale tinere de la porţile Orientului.

La Leonardo contribuie doar cei convinşi de adevărul afirmaţiei că un bun intelectual gîndeşte global şi acţionează local.

E locul unde veţi găsi de toate – dar nu pentru toţi.

Vom avea un singur duşman: minciuna. Vom avea un mare prieten: francheţea.

De ce Leonardo?

De ce nu?

            Acum, după aproape trei ani, pot constata că acest program e pe deplin respectat.

3. Cum vedeţi mecanismul de atragere a cititorilor? Cum se câştigă un public? Aveţi reprezentarea statistică a celor care vă citesc?

            Nu ne-am propus să inventăm gaura la macaroană şi nici să facem niscaiva experimente de marketing şi managemenent privind receptarea mesajului cultural în spaţiul virtual. “Mecanismul de atragere a cititorilor” a fost foarte simplu. Atît Ovidiu Pecican cît şi Laszlo Alexandru ne-am anunţat amicii, pe internet, că s-a deschis o nouă adresă la care vor afla noutăţi. (Gheorghe Grigurcu, neavînd amici pe internet şi nici chiar internet, la acest capitol ne-a sprijinit doar cu sufletul.) Astfel că putem zice, fără teama de a exagera, că E-Leonardo e citit doar de prietenii noştri, precum şi de prietenii prietenilor noştri.

            Să nu se tragă totuşi concluzii pripite. Amicii noştri se pitesc prin cele mai neaşteptate colţuri ale lumii. Statistica de accesare a revistei pe luna trecută, oferită de serverul de redirecţionare DOT TK, ne indică următoarea situaţie:

Traffic-Check

Domain name: ELEONARDO.TK

TOP COUNTRY LIST DECEMBER, 2005

Nr	Country	Unique hosts
1	Romania	130
2	U.S.A.	119
3	Germany	35
4	Unknown	28
5	Italy	12
6	France	10
7	New Zealand	10
8	Netherlands	6
9	Israel	5
10	United Kingdom	5
11	Turkey	3
12	Canada	2
13	Mexico	2
14	Spain	2
15	Sweden	2
16	Belgium	1
17	Bulgaria	1
18	Greece	1
19	Iceland	1
20	Poland	1
21	Switzerland	1

TOTAL VISITORS IN THIS PERIOD: 377

            Fiind vorba nu de site-ul unui club de fotbal, ci de o revistă culturală, mizăm în continuare nu pe cantitate, ci pe calitate.

4. Publicistica virtuală este o alternativă sau o dezvoltare? Se nasc teme specifice?

            Publicistica virtuală este o alternativă care se dezvoltă. Teme specifice n-am întrezărit pînă acum, dar modalităţi revoluţionare de expresie – cu siguranţă.

5. Revistele virtuale pot crea evenimente la care să fie vorba şi de prezenţa fizică a participanţilor? Cât contează şi contactul real între cei implicaţi?

            Contactul real al participanţilor la un proiect virtual e neglijabil, dar poate fi chiar inexistent. E-Leonardo are patru redactori, situaţi la Arad (Alexandru Pecican), Budapesta (Patricia Nedelea), Chişinău (Oleg Brega) şi Craiova (Axel H. Lenn). Pe primii trei i-am văzut fizic o singură dată, am băut suc sau apă minerală, cu fiecare în parte, şi-am povestit despre alte lucruri decît revista noastră. Cu al patrulea tot proiectăm să bem sucul acela. Încă n-am reuşit.

6. Vă gândiţi la "export"? În ce măsură putem să ne internaţionalizăm publicistica?

            Cine vrea export trebuie să înceapă cu importul. Am invitat diverşi specialişti din străinătate să publice în revista noastră, am avut şi interviuri sau dialoguri cu somităţi străine, în franceză sau italiană. Aceia, la rîndul lor, şi-au îndemnat prietenii să-i citească. Astfel au apărut prietenii prietenilor ş.a.m.d.

            De altminteri una din ţintele noastre urmărite cu încăpăţînare a fost poliglotismul. Am publicat numeroase intervenţii în italiană, engleză, franceză, germană, maghiară, turcă etc. Combinînd acest element, de accesibilitate lingvistică sporită, cu puterea de impact a limbajului internaţional al muzicii şi al picturii, exportul n-a mai reprezentat chiar deloc o dificultate.

            Dar e absolut esenţial să nu se piardă din vedere că e de parcurs o stradă cu dublu sens. Am “exportat” excelente traduceri în limba engleză, realizate de craioveanul Axel H. Lenn (Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Lucian Blaga, George Bacovia, Nichita Stănescu, Ion Minulescu). Am “importat” uimitoare traduceri din germană, franceză, engleză, italiană realizate de regretatul profesor poliglot Teodor Boşca (Goethe, André Chénier, Edward Young, Friedrich Schiller, Ugo Foscolo, Robert Burns, Jacques Delille). Sperăm s-o ţinem tot aşa.

7. În ce măsură o publicaţie culturală poate să creeze interes pentru o destinaţie culturală?

            Poate că poate.

Interviu realizat de

Marius DOBRIN