PROFESOR MAGHIAR, GÎNDIND ROMÂNEŞTE

Interviu de Mădălina Prundea

Laszlo Alexandru             Născut în Cluj, în 4 mai 1966             Absolvent al Facultăţii de Filologie a UBB (1989),             Specializarea limba şi literatura română – italiană             Profesor de italiană la Colegiul Naţional “George Bariţiu”             Doctor în filologie al UBB (1999)             Director al Fundaţiei Culturale “Amici” Cluj (din 1996)             Director al revistei româno-italiene “Amici” (1996-1997) şi al revistei “E-Leonardo” (din 2003)             Detalii la www.laszloal.tk

Laszlo Alexandru vrea ca descentralizarea învăţămîntului să fie dusă pînă la capăt.

            Născut într-o familie maghiară, “românizat” iniţial abuziv, Laszlo Alexandru şi-a asumat acest destin şi a făcut şcoala în limba română, în care a scris şi a tradus majoritatea lucrărilor sale. Ameninţat cu excluderea de la specializarea franceză, s-a transferat la italiană, limbă din care traduce în prezent şi pe care o predă la Colegiul Naţional “George Bariţiu” din Cluj-Napoca. Un exemplu de succes al proverbului “un picior în fund este un pas înainte”, Laszlo Alexandru declară cu optimism că nu se abţine să întoarcă „bobîrnacele”. În interviul cu “Foaia transilvană”, acesta le “aplică” în parte Ministerului Educaţiei şi Cercetării, dar şi intelectualului român.

Ca om din interiorul sistemului, cum vedeţi reforma din învăţămînt?

            Laszlo Alexandru: S-a pornit spre o reformă a sistemului, pe care o cred necesară. În acest moment avem legea învăţămîntului din 1995. Sigur că pot fi scoase în evidenţă anumite detalii perfectibile, pe ansamblu însă există un mare pas înainte în noul proiect, plecînd de la finalităţile pe care şi le propune învăţămîntul. În legea actuală, din 1995, făcută de “patrulaterul roşu”, finalitatea era însuşirea cunoştinţelor necesare pentru buna realizare profesională. O alta, o datorie chiar a învăţămîntului, era să formeze patriotismul şi dragostea faţă de ţară şi de trecutul istoric.

De ce credeţi că este criticabilă promovarea patriotismului?

            Laszlo Alexandru: Dacă plecăm de la finalităţile asumate de noul proiect de lege a învăţămîntului preuniversitar, deja accentele se pun cu totul altfel. Importantă nu mai este însuşirea de cunoştinţe, ci crearea şi stimularea gîndirii critice, a spiritului critic, a creativităţii personale, crearea capacităţii profesionale pentru ca viitorul absolvent să se poată integra social şi pe piaţa muncii. Imediat sare în ochi pragmatismul superior. Nu se mai vorbeşte de patriotism şi de înaintaşii noştri care au suferit şi pe care trebuie să îi cunoaştem şi să îi iubim, ci este vorba de capacităţile absolventului de a interveni ca actor activ în jocul social. Să nu uităm că legea din 1995 a fost făcută de “patrulaterul roşu”.

            Nu cred că patriotismul trebuie promovat instituţional. Patriotismul este o trăsătură, o valoare pe care ţi-o dobîndeşti. Plecat în străinătate, printre străini, cu tot ce doreşti la îndemînă, tot te apucă dorul de ţară. Patriotismul trebuie să fie sincer, autentic, nu predat de la catedră, nu proclamat prin lege.

Prin această schimbare, vor fi tinerii mai capabili să provoace prosperitatea?

            Laszlo Alexandru: Sînt convins de acest lucru, mai ales că noi am intrat în curentul de evoluţie continental şi beneficiem acum de avantajele sale de bază. În plus, tineretul este extrem de dinamic şi permeabil. Tineretul trebuia înainte să se apere de mesajul naţionalist şi de prostiile care erau induse de legile tendenţioase. Acum, ei nu trebuie să se mai apere, pentru că patriotismul nu mai este o armă de luptă politică, propulsată cu forţa de noile legi. Din punctul meu de vedere, un bun patriot este cel care îşi face bine meseria. Valoarea fundamentală nu va mai fi naţiunea, ci competenţa profesională. Prin calităţile profesionale şi morale ne vom promova în străinătate.

Pe ansamblu, sînteţi de acord că actualul proiect de lege este bun?

            Laszlo Alexandru: Da, însă dintre cele două variante privind ciclurile de învăţămînt, aş fi pentru aceea de a se rămîne la ciclul de 4 ani pentru liceu. Este o variantă mai permisivă şi pentru elevi (au dreptul de a-şi da gratuit de două ori bacalaureatul). Scopul este însă de aplaudat şi susţinut, indiferent de culoarea politică a celor care au elaborat legea. Vorbesc în calitate de intelectual independent, neafiliat politic.

Manualele trebuie descentralizate

Care ar fi punctele slabe ale proiectului de lege privind învăţămîntul preuniversitar?

            Laszlo Alexandru: În anumite aspecte însă se merge cu reforma în paşi de tango. Pe de o parte se încearcă descentralizarea, pe de altă parte nu se permite pînă la capăt. Mă refer la situaţia manualelor scolare. În continuare, ministerul îşi păstrează prerogativa de administrare a manualelor scolare. Doar acele manuale care sînt aprobate de minister pot să intre în sistem, ceea ce e o mică aberaţie, o reminiscenţă comunistoidă. Practica din Occident este ca editurile să tipărească în mod liber manualele scolare, fiecare editură are un consiliu de specialişti care aprobă manualul, în funcţie de programa şcolară. Apoi se distribuie gratuit profesorilor, care îl aleg pe cel care li se pare mai potrivit şi îl prezintă în consiliul profesoral al şcolii. Este decizia consiliului profesoral să aprobe manualul sau nu. Odată aprobat, el devine obligatoriu pentru elevii acelei şcoli.

Sînt convinsă că în societatea română ar apărea discuţii privind interesele profesorilor sau ale consiliului profesoral în alegerea unui anumit manual.

            Laszlo Alexandru: Mai degrabă ar exista un interes la nivelul ministerului, de unde să intri pe toată ţara cu un singur manual. Mai uşor e să-ţi cumperi sau să-ţi captezi bunăvoinţa unui singur minister, decît a o sută de mii de şcoli. Dacă vrei să elimini orice suspiciune, trebuie să descentralizezi. Dacă laşi decizia la latitudinea şcolilor, atunci dai libertate editurilor, responsabilizezi profesorii şi consiliul profesoral. În Occident funcţionează de zeci de ani, nu ştiu de ce nu ar funcţiona la noi. De fapt, la noi nu se vrea să se renunţe la această prerogativă ideologică.

Cifra de şcolarizare, atribuţia şcolii

            Laszlo Alexandru crede că ar trebui stimulată concurenţa dintre şcoli. Directorii vor avea dreptul să îi angajeze pe profesori, ceea ce e un mare pas înainte, se va impulsiona spiritul de iniţiativă şi atragerea de fonduri din diverse sectoare, dar nu se dă, totuşi, autonomie şcolilor în ceea ce priveşte stabilirea cifrei de şcolarizare.

Este societatea românească pregătită?

            Laszlo Alexandru: Atunci ar apărea adevărata concurenţă şi atunci ar apărea probabil şi salariile diferenţiate, după performanţa la catedră, după prestigiu. S-ar ajunge şi la faliment, dar oricum unele şcoli se vor închide pe viitor, pentru că natalitatea este în scădere drastică. Pentru şcoala din Iclod, să zicem, nu trebuie să se aprobe cifra de şcolarizare prin hotărîre de guvern, ei ştiu mai bine cîţi copii au în sat.

Dacă ar fi să folosim tot exemplul dumneavoastră fictiv şi fără intenţia de a jigni profesorii din mediul rural, ar fi consiliul profesoral din Iclod capabil să aleagă cel mai adecvat manual?

            Laszlo Alexandru: Problema este de abordare. Dacă mergem pe sistemul paternalist, spunem că “ăştia din Iclod oricum nu sînt în stare să decidă” şi vine ministerul şi spune ce e bine pentru ei. E abordarea de sus în jos: cineva acolo sus ne iubeşte şi are grijă să nu greşim. Metoda de tip democratic, occidental, este că se responsabilizează la nivel local fiecare structură, îi autorizezi cu încrederea că îşi cunosc meseria. Dacă apare, să zicem, un manual cu poze pornografice, rapid se intervine cu reclamaţii, presa asta aşteaptă; în două zile se remediază situaţia. Într-o săptămînă vine o comisie de la minister şi a închis manualul şi s-a terminat. Concluzia: cei din Iclod trebuie lăsaţi să îşi aleagă manualul. Dacă greşesc, trebuie reparată eroarea.

Istoria unui "deznaţionalizat"

            Laszlo Alexandru este un maghiar mai aparte, pornind de la numele său, neobişnuit, pe jumătate maghiar, pe jumătate român. “Nu fac un tapaj deosebit pe această temă, dar provin dintr-o familie maghiară şi părinţii mei au vrut să îmi dea un nume maghiar. I-au spus ofiţerului de stare civilă numele maghiar, însă acesta a refuzat să îl înregistreze şi a trecut prenumele Alexandru, echivalentul în română”, povesteşte detaşat profesorul de liceu. “Automat se traduceau numele maghiare, deci să nu mi se vorbească de prigoana cruntă de deznaţionalizare împotriva românilor, pe care o exercitau ungurii, că la fel au păţit părinţii mei cu mine, dar pe invers. Eu privesc asta însă cu mult simţ al umorului şi nu patetizez, mă simt foarte bine cu numele acesta, jumătate român, jumătate maghiar”, spune Laszlo Alexandru.

            Toate studiile, de la şcoala primară la facultate, le-a făcut în limba română, aşa cum au decis părinţii săi, pentru a-l ajuta să se integreze mai bine social, să îşi găsească o cale profesională oarecum mai uşoară. “Nu regret această opţiune, iar dincolo de asta, tot printr-o decizie personală, am devenit scriitor român. Pînă la urmă ceea ce a fost un mic abuz amuzant, al unui funcţionar de la starea civilă, s-a transformat într-un destin auto-asumat”, ne-a explicat profesorul. Opera acestuia include nouă cărţi scrise în română şi şapte traduceri din franceză şi italiană, tot în română.

Nu poate fi îndiguit etnic

            Poziţia acestui maghiar despre revendicările comunităţii maghiare pentru o mai mare autonomie a studiilor în limba maternă şi reînfiinţarea universităţii maghiare nu corespunde întrutotul curentului general. „Cazul meu e un caz special, în sensul în care, foarte pe şleau, autoanalizîndu-mă, sînt un intelectual deznaţionalizat”, povesteşte Laszlo. Recunoaşte că nu rezonează la literatura maghiară, nu citeşte aproape deloc în maghiară şi chiar se exprimă cu greutăţi în această limbă, în care comunică doar cu părinţii şi familia.

            ”Nu e normal, nu mă victimizez, dar îmi dau seama că pînă la urmă s-a petrecut o asimilare în cazul meu, şi voită, acceptată, dar şi impusă de organismele statale. Nu mă pot lua pe mine ca etalon pentru toată maghiarimea din Transilvania, nu pot să le pretind tuturor să accepte cu entuziasm cultura română, aşa cum am acceptat-o eu. Eu mi-am asumat-o voluntar, deliberat şi am regăsit bucurii estetice în limba română”, se destăinuie intelectualul.

            “Criteriul meu de bază de judecată nu e de natură etnică, ci etică. Ce e bine şi ce e rău nu are graniţe naţionale. Eticul nu poate fi îndiguit de etnic. Pe de altă parte pot confirma asta: dacă nu se permite o liberă practicare a limbii materne, ea este asimilată de limba majoritară. Îi pot înţelege şi pe coetnicii mei maghiari care militează pentru instituţii în limba minorităţilor. Dacă cineva judecă prin etnic, e normal să dorească să studieze în limba minoritară”, subliniază Laszlo Alexandru.

            despre intelectuali:

«Cei 12 ani cu Funar au fost cel mai grav accident de muncă al intelectualilor. Cei care îl lăudau pe Funar erau intelectuali de rangul doi - trei. Elitele de prim rang l-au evitat, au vrut să-l snobeze aşa, prefăcîndu-se scîrbite. Nu l-au sprijinit pe faţă, dar oarecum neutru, ca pe vremea lui Ceauşescu.»

            despre cultură:

«Cultura clujeană este mai mult individualistă, mai mult underground. E mai mult ascunsă decît manifestă. Eu cred că la intelectualii clujeni există o mare doză de interes financiar. Nu văd neapărat intelectualul ca pe cel care mănîncă mititei, bea bere şi rîgîie laolaltă cu toată lumea, decît dacă, desigur, vrea să candideze la diverse funcţii politice. Are clar o datorie de a-şi spune opinia, cu toată fermitatea şi fără teamă de periclitarea carierei sau a imaginii publice. Iar cel mai important pentru intelectual este să îşi ceară iertare cînd a greşit.»

(Foaia transilvană,

nr. 13/22 februarie 2007, p. 13)