Laszlo Alexandru
AI FOST CENZURAT?
CE-A ÎNSEMNAT ASTA PENTRU TINE?
Cum a fost prima dată? Eram un mînz inocent, zburdam pe păşune. Era 1992, abia se terminase revoluţia prin care cucerisem libertatea cuvîntului. M-am dus la revista Steaua din Cluj, cu o recenzie la volumul de articole politice ale lui Nicolae Manolescu, Dreptul la normalitate. La a doua înfăţişare, delicatul poet Aurel Rău m-a luat la o parte şi a început să-mi explice pe colţul unei mese din redacţie că, hmm, politica revistei, mmde, este, hîmm, să nu se pună rău cu nimeni din viaţa literară. Am fost de acord, Doamne fereşte să se pună rău Steaua cu cineva. Poetul s-a înseninat pe dată, văzînd că nu dau cu pumnul, şi a atacat problema. Revista e onorată să publice un tînăr talentat ca mine, dar trebuie să-l înţeleg şi eu pe el, există unele pasaje care nu merg. Am înţeles, cum nu, ce era să zic: eu, literat naiv, fără speranţe de acces la tipar, pentru care un articol publicat era o victorie personală, o carte tradusă era escaladarea Everestului, un volum propriu era o expediţie pe Marte. Am zis O.K. şi am cerut să văd despre ce era vorba. Şeful revistei a scos atunci din desagă articolul meu mototolit, avînd cîteva cuvinte subliniate cu creionul. Spre uluirea mea, absolut toate reprezentau citate din autorul comentat! Nicolae Manolescu îşi publicase prima dată frazele în România literară, le reluase pe urmă în volum, acum eu le reproduceam ca ilustrare, iar Steaua mi le respingea că sînt incomode! Cum sunau ele? E totuşi imoral ca linguşitorul de ieri al lui Ceauşescu [e vorba de Dan Zamfirescu n.n.] să ne dea azi lecţii de iubire de neam"; Domnul Corneliu Vadim Tudor nu merită mai mult de o secundă de dispreţ etc. În zadar am pornit explicaţia că nu e vorba de cuvintele mele, ci ale lui N. Manolescu, oricum tipărite cel puţin de două ori în prealabil; în zadar mirarea că pînă şi C.V. Tudor se bucură de imunitate în paginile Stelei. Aurel Rău străjuia implacabil, intransigent, inflexibil. Am driblat pe o tangentă ironică, spunînd că aş înţelege să fiu corectat stilistic eu, un debutant, dar nicicum nu pot accepta să fie cenzurat Nicolae Manolescu. Însă colocutorul nu părea să-mi priceapă ironia. Ba chiar lăsa impresia că s-a supărat. El pe mine! Povestea s-a încheiat cu decizia mea de a retrage întregul text (soluţie deplorată ipocrit de redactorul şef). Ajuns acasă, am şters furios cu guma sublinierile cenzoriale şi am trimis prin poştă acelaşi manuscris la glorioasa pe atunci revistă Contrapunct din Bucureşti. Ion Bogdan Lefter m-a publicat instantaneu, fără a mă fi văzut sau cunoscut vreodată. Numele meu a apărut, în cadrul unui grupaj critic, pe aceeaşi pagină cu cel al Monicăi Lovinescu. M-am considerat răzbunat.
Amintirea acestor paisprezece ani de prezenţă în publicistica literară e impregnată de luptele de uzură spre a-mi vedea textele tipărite integral. Nu totdeauna am reuşit. Dar mereu m-am străduit să-mi iau revanşa, m-am ambiţionat să transform înfrîngerea în victorie. De n-aş fi reacţionat astfel, m-aş fi scîrbit de mine însumi.
Dacă stau să mă gîndesc, faptul că un Aurel Rău (de la Steaua) ori un Petre Got (de la Viaţa românească) ori atîţia alţii m-au cenzurat a fost chiar un fleac pe lîngă alte drăgălăşenii pe care mi le-a rezervat viaţa. Un criminal feroce ca locotenent-colonelul Ioan Laurenţiu Cocan era cît pe ce să-mi zboare creierii cu pistolul mitralieră, în seara de 21 decembrie 1989, pe străzile Clujului. Un intelectual şarmant ca Marian Papahagi m-a respins abuziv de la catedra universitară şi s-a străduit cu eficienţă să nimicească munca mea de cîţiva ani: traducerea a două cărţi. Un academician firoscos de talia lui Eugen Simion a blocat timp de un an şi o lună, printr-un act abuziv unilateral, confirmarea titlului meu ştiinţific de doctor în filologie, în ciuda referatelor elogioase din comisie. Asta da generozitate a contemporanilor!
În clipele de depresie (galopantă), îmi vine să redactez anunţuri la mica publicitate a destinului. Schimb cu plăcere tentativă de asasinat în cadrul presupusei revoluţii anticomuniste, pentru două cenzuri obraznice în presa centrală. Cedez cu bucurie carieră universitară ratată, în schimbul unei cărţi cenzurate la o prestigioasă editură din Capitală. Voi găsi oare asociaţi pentru asemenea afaceri înfloritoare?
Tiuk, nr. 5/2004;
Tribuna (Cluj), nr. 68/2005, p. 7.